Liderii politici şi fobiile lor bizare. Bush se teme de cai

Ultima actualizare:

Tratate cu sarcasm de presă, aceste ciudăţenii au, în multe cazuri, explicaţii medicale. Sunt fobii (în termeni medicali frică extremă, persistentă, faţă de un obiect, o vietate sau o situaţie) de care suferă unii lideri politici şi care îi împiedică să se comporte normal în anumite situaţii. Revista „Foreign Policy" enumeră câteva cazuri.

image

Aerofobia lui Kim Jong-il

Liderul nord-coreean se teme să zboare cu avionul. De câte ori pleacă în străinătate, călătoreşte cu trenul, aşa cum s-a întâmplat şi de curând, când a vizitat China. Fobia „iubitului conducător" a fost declanşată de un accident de elicopter, în 1976, din care abia a scăpat cu viaţă. De altfel, Kim, un lider solitar şi paranoic, nu călătoreşte prea des peste graniţă.

Într-una din rarele sale vizite la Moscova, a preferat să parcurgă distanţa de peste 9.300 de kilometri cu trenul personal. Garnitura este legendară: are 90 de vagoane, toate blindate, şi serveşte, de obicei, deplasărilor între adăposturile subterane secrete din Coreea de Nord.

image

Gaddhafi e claustrofob

Preferinţa pentru corturi a liderului libian, adesea luată peste picior de presa internaţională, nu ar fi o excentricitate, ci s-ar datora claustrofobiei de care suferă Gaddhafi. Colonelul nu se simte bine în spaţii închise, preferând să locuiască în exterior, în cort, şi nu într-un hotel.

Fapt ce a pus de multe ori în dificultate serviciile de protocol şi logistică din multe ţări ale lumii, inclusiv Franţa, unde şi-a plantat cortul la Paris timp de o săptămână, în 2007. Când s-a deplasat la New York, pentru sesiunea ONU, în 2009, Gaddhafi a încercat, fără succes, să-şi aşeze cortul în trei locuri diferite, între care un teren aparţinând lui Donald Trump. În faţa refuzului autorităţilor americane, a fost nevoit să-l planteze în curtea Ambasadei libiene.

image

Câinii, spaima Angelei

Cancelarul german se teme de câini (chinofobie). În copilărie, Angela Merkel a fost muşcată de un câine, accident care a marcat-o pe viaţă. Această slăbiciune a cancelarului este cunoscută de către omologii săi şi folosită, uneori, pentru a o pune în dificultate. Premierul rus Vladimir Putin nu s-a dat în lături să speculeze de mai multe ori povestea şi să profite de ea în detrimentul Angelei Merkel.

În 2006, pe vremea când era preşedinte al Rusiei, i-a lăsat mască pe diplomaţii germani oferindu-i în dar cancelarului un căţel. De asemenea, în cursul mai multor întâlniri bilaterale cu Merkel, Putin a apărut însoţit de labradorul său Koni, pe care l-a ţinut la picioare, ridicând tensiunea Angelei Merkel şi obţinând astfel un ascendent asupra interlocutoarei sale.

Mania ocultismului

Există o lungă tradiţie de paranoia astrologică printre liderii Birmaniei. Fostul dictator militar al ţării a înlocuit bancnotele de 100 de kyat (moneda naţională) cu bancnote de 90 de kyat, deoarece i s-a spus că ultima e o cifră norocoasă. Însă actualul şef al statului, Than Shwe, şi-a întrecut predecesorul.

În 2006, el a mutat capitala ţării de la Yangon (fostul Rangoon), oraşul cel mai populat din Birmania, la Naypyidaw, într-o junglă mlăştinoasă, înainte ca apa curentă şi electricitatea să fie instalate. Asta, deoarece astrologul personal i-a prezis că steaua lui apunea şi că guvernul urma să se prăbuşească dacă nu pleca din oraş.

Se poate şi mai rău

Manualele de medicină reţin fobii şi mai ciudate. Există persoane care suferă de „alodaxofobie", adică de opiniile altora, de „eufobie" (frica de veşti bune), de „selenofobie" (teamă de lună) sau „antofobie" (teamă de flori).

image

Texanul Bush se teme de cai

Fostul preşedinte al Mexicului, Vicente Fox, a dezvăluit secretul lui George W. Bush (foto) în memoriile sale. Se pare că ţinutele western ale lui George W. afişate la ranch-ul din Texas, ce i-au cultivat imaginea de preşedinte cowboy, nu includ şi caii. Indus în eroare de această imagine, Fox povesteşte cum i-a propus lui Bush o plimbare călare pe armăsarul său preferat „Dos de Julio" (Doi iulie) şi cât de mirat a fost în faţa refuzului preşedintelui american şi a grabei cu care s-a îndepărtat de cal.

Fox bănuieşte că Bush n-a vrut „să urce pe un animal...care nu se opreşte când apeşi pe frână". Mai târziu, ex-preşedintele mexican l-a numit pe Bush „un cowboy de volan".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net