Mafia albaneză, cea mai sângeroasă grupare criminală
Mafia albaneză este recunoscută astăzi drept cea mai violentă şi mai bine organizată grupare criminală din lume. Cele 34 familii mafiote albaneze încep să devină spaima spaimelor.
Grupările din crima organizată albaneză au propriul sistem de spălare de bani şi legături sus-puse la care alte organizaţii mafiote nici nu îndrăznesc să viseze.
Mafioţii albanezi s-au şcolit cu "profesioniştii" din Cosa Nostra, în Italia, după care au revenit în propria ţară, unde au dezvoltat adevărate industrii ale contrabandei cu arme, alcool, ţigări şi petrol, traficului de droguri şi prostituţiei.
Cele circa 34 de familii mafiote care există la ora actuală încep să devină cele mai puternice organizaţii criminale de care s-a auzit vreodată. Albanezii şi mafia lor sunt extrem de violenţi, însă au nişte reguli.
Membrii lor se supun unui cod de onoare, numit Kanun, provenit din secolul XV. Potrivit acestuia, cuvântul dat este cu adevărat sfânt. Războiul din Balcani a favorizat dezvoltarea crimei organizate în această zonă a Europei.
După 1991, grupurile mafiote albaneze au abandonat violenţele extreme, dar şi-au extins foarte mult sfera de activitate. Acestea controlează 55% din traficul mondial de heroină şi 47% din contrabanda cu arme.
Dependenţii de heroină numesc acest drog "Albanian lady" sau "Albanka". În centrul Londrei, 70% din prostituţie este controlată de albanezi. Grupările lor mafiote nu sunt coordinate printr-o organizaţie ierarhică. Mafia albaneză a semănat groază în Europa, prin crimele lor atroce. Şi asta pentru că, duşmanii organizaţiei sunt ciopârţiţi înainte de a fi ucişi.
Şi-ar ucide familia,dacă «Naşul» o cere
Crima ritualică a mafiei olandeze este tăierea penisului victimei şi introducerea lui în gura acesteia. Una din practicile de răzbunare ale mafiei albaneze înfiinţate în Kosovo este de a viola şi ucide mamele şi surorile duşmanilor lor.
Conform lui Gerald Peek, mafioţii albanezi şi-ar ucide şi propria familie dacă donul (şeful) o cere. Au semănat groaza în imigranţii din Europa de Est şi în Europa Occidentală.
S-au şcolit la alte mafii
Înainte de Războiul Rece, practicile mafioţilor albanezi eau bazate pe Kanun, păstrau o perfectă lege a tăcerii, un simţ ascuţit al legăturilor de sânge şi o oarecare ruralitate.
Apoi, o dată cu dezvoltarea pieţei negre, au început să se adapteze la noi metode. La începutul anilor 1990, au început să plece din ţara lor, mai ales după războiul din Kosovo.
Au început să lucreze ca asistenţi în reţelele de trafic de droguri deja existente, conduse de ruşi, italieni, sârbi şi naşii Djenko Nocovic, Dragan Maksimovic, Zantic Zapavalic.
Jocuri murdare
Acţionează în Uniunea Europeană, Albania, Kosovo, Balcani, Macedonia, Grecia, Belgia, Scandinavia, Olanda, Turcia, Orientul Mijlociu, SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Australia.
Se spune că în Albania acţionează între 15 şi 32 familii sau clanuri care au circa 20 de membri fiecare.
Naşi albanezi: Frederik Durda (1999-2001), Daut Kadriovski, unul dintre cei mai puternici naşi, Alex Rudaj, şeful grupării Rudaj (1993-2004), Alfred Shkurti, liderul familiei "Aldo Bare" care avea influenţe şi asupra crimei organizate din România, după cum scriau ziarele în 2007, Zef Mustafa, mafiot care a făcut milioane de dolari în America din prostituţie.
Veniturile mafiei albaneze nu au fost estimată, dar se crede că depăşesc 100 miliarde de dolari anual.