27 de ani de la moartea lui Horia Sima, liderul Mișcării Legionare. Cine a fost controversatul politician
Horia Sima, unul dintre cei mai controversați polticieni români a fost ultimul lider al Mişcării Legionare din România. El i-a urmat fondatorului acesteia, Corneliu Zelea Codreanu, asasinat la ordinul regelui Carol al II-lea. A murit în 1993 și a fost înmormântat în Spania
Ca tot ce este legat de Horia Sima, nașterea sa este învăluită în mister deoarece istoricii se contrazic în privința locului, certă fiind doar ziua, 6 iulie 1906. Unii spun că s-ar fi născut în comuna Mândra din zona Făgărașului, de unde erau părinții săi Silvia și Gheorghe. Alții spun că s-ar fi născut la București, pentru că în acel an tatăl său apare profesor la un liceu de aici. Potrivit adevărul.ro, rămas orfan de mic, Horia Sima a fost crescut de un unchi în comuna Mândra, pe acea vreme în Imperiul Austro-Ungar. Liceul l-a urmat în Făgăraș și este nevoit să lucreze pentru a se întreţine, oferind contra cost meditaţii colegilor. Pe toată perioada studiilor liceale primește bursă.”N-am întîlnit un tînăr mai inteligent şi mai bine pregătit de cînd prezidez astfel de comisii”, a precizat profesorul Ioan Petroviciu, preşedintele comisiei de Bacalaureat în 1926. Termină liceul în Făgăraș ca șef de promoție și vine în București unde urmează Facultatea de Litere și Filosofie din București în perioada 1926-1932. Pentru a se întreține continuă să ofere meditații. În timpul studenției s-a înscris în Mișcarea Legionară – la 15 octombrie 1927, atras de doctrina Legiunii Arhanghelul Mihail, o organizație anti-semită și naționalistă înființată de Corneliu Zelea Codreanu. În 1932, Sima a fost numit profesor de română la Caransebeș. În același timp începe să urce în ierarhia mișcării și în 1934 devine comandant local iar peste câteva luni este numit în postul de Comandant al Regiunii Banat.
Ascensiunea lui Horia Sima
În 1938, Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare este arestat. Horia Sima ajunge să facă parte dintr-un Comandament al Mişcării Legionare, adică un organism interimar de conducere a legiunii în lipsa”căpitanului”cum era denumit Corneliu Zelea Codreanu. În vara lui 1938, Sima primește o misiune foarte importantă: este pus să-i facă scăpaţi pe legionarii urmăriţi de Siguranţa Statului şi totodată să organizeze trecerea în clandestinitate a mișcării. După uciderea lui Codreanu la Tâncăbeşti, Horia Sima, alături de mulţi legionari cu funcţii de conducere, se refugiază în Germania. Aici, sub aripa lui Hitler, fac un comandament legionar la Berlin. În vara lui 1939, Sima revine pentru scurt timp la Bucureşti dar după atentatul împotriva lui Armand Călinescu din 21 septembrie, fuge din nou în Germania pentru a evita represaliile ordonate de guvernul condus de generalul Argeşeanu. Mişcarea Legionară a fost scoasă în afara legii iar Horia Sima fuge din nou în Germania nazistă, pe 26 septembrie 1939. În luna mai a anului 1940, Sima se întoarce surprinzător, spre uimirea tuturor, deşi risca arestarea. Intră clandestin prin Iugoslavia şi este arestat. Deşi este anchetat în prezenţa comandantului Jandarmeriei, a ministrului de Interne şi a şefului Siguranţei, în mod paradoxal, Sima este eliberat. La 6 septembrie 1940, Sima, cel despre care Corneliu Zelea Codreanu spunea în 1937 că este ”omul meu de zile negre”, devine oficial liderul Mişcării Legionare. Faptul că Sima a ajuns în 1940, pentru câteva zile ministru în guvernul condus de Ion Gigurtu a adâncit controversele din jurul său: unii îl considerau nepotrivit pentru că reprezenta Mișcarea Legionară iar alții un trădător.După abdicarea din 6 septembrie 1940 a regelui Carol al II-lea, Mişcarea Legionară a revenit în legalitate. Pe 14 septembrie 1940 lua fiinţă ”statul naţional legionar”, în frunte cu generalul Ion Antonescu, şef al statului, şi Horia Sima, vicepreşedinte al consiliului de miniştri. Sima a înfiinţat şi Poliţia Legionară ai cărei membri s-au remarcat repede prin abuzuri și crime. Intrat în conflict cu Antonescu, profesorul Sima este arestat de nemți în 1941 și dus în Germania unde a fost internat în lagăr. A evadat în 1942, a fugit în Italia unde a fost prins și dus înapoi în Germania. În cele din urmă Hitler l-a reactivat şi l-a însărcinat după 23 august 1944 şi înlăturarea lui Antonescu, cu organizarea rezistenţei româneşti contra înaintării ruşilor. Potrivit istoricilor, Sima a primit fonduri pentru a fonda o armată naţională în exil, dar şi pentru a organiza rezistenţa pe teritoriul României. I s-a pus la dispoziţie şi postul radio ”Radio Donau”, plus liberul acces în lagăre pentru a recruta oameni. Tot ceea ce a reușit Sima a fost însă crearea la Viena a unui guvern în exil, fără vreo eficienţă practică, iar ”armata sa naţională” a rămas doar în pregătire şi formare. În cele din urmă, după capitularea Germaniei, ajunge în Spania, unde, protejat de Franco, reuşeşte să obţină un post de profesor
Citiți și
79 de ani de când Regele Carol al II-lea a renunțat la Tronul României în favoarea lui Mihai I