5 lucruri pe care trebuie să le știe părinții la început de an școlar

Ultima actualizare:
Elevii din aproximativ 2.000 de unităţi de învăţământ vor învăţa alternativ: jumătate acasă, jumătate la școală
Elevii din aproximativ 2.000 de unităţi de învăţământ vor învăţa alternativ: jumătate acasă, jumătate la școală

După o absență de șase luni, mâine, 14 septembrie, aproape 3 milioane de elevi și preșcolari sunt așteptați în unitățile de învățământ din toată țara. Prima zi de școală va fi total diferită de tot ce știam până acum. O mică parte a copiilor își vor revedea colegii și profesorii din fața calculatorului, alții vor învăța în sistem hibrid, iar cei mai mulți vor trăi emoția primului clopoțel cu masca pe față, în bănci distanțate, fără festivități, fără îmbrățișări sau flori „pentru doamna”.

Anul școlar 2020-2021 vine cu mari emoții atât pentru copii, cât mai ales pentru părinți. Sunt reguli noi de respectat, scenariul de desfășurare a cursurilor se poate schimba de la o zi la alta, iar riscul de îmbolnăvire nu poate fi evitat în totalitate de nimeni. Totuși, nu vă panicați. Încet, încet, toate detaliile se vor pune la punct. Iată până atunci câteva lucruri pe care trebuie să le știți acum, în primele zile de școală.

1. „Clauză Covid” în contractul semnat de părinte cu școala

Modelul contractului educațional pe care toți părinții îl semnează cu școlile la care au copii a fost schimbat. Noul Regulament de Organizare și Funcționare a Instituțiilor de Învățământ (ROFUIP) vine cu unele modificări, printre care introducerea unei „clauze Covid”. Potrivit acesteia, părinții au obligația de a nu trimite la școală copiii care „prezintă simptome specifice unei afecțiuni cu potențial infecțios (febră, tuse, dureri de cap, de gât, dificultăți de respirație, diaree, vărsături, rinoree etc.). Astfel, în fiecare dimineață, părinții trebuie să le ia temperatura copiilor și să fie atenți la starea lor de sănătate. Dacă apar cele mai mici modificări, trebuie să luați legătura cu medicul de familie.

2. Avizul epidemiologic nu e necesar din prima zi

Dacă nu ați apucat să luați avizul epidemiologic de la medicul de familie, ministrul Educației dă asigurări că nu e nicio problemă. „Este important să știe părinții că nu este obligatoriu să vină cu avizul epidemiologic în prima zi de școală. La fel și cu adeverința pentru educație fizică și sport. În prima lună de la începerea cursurilor pot prezenta această adeverință. Este o măsură pe care ministrul Sănătății a luat-o deja și am transmis-o si noi în unitățile de învățământ, ca toată lumea să fie pregătită. De asemenea, adeverința medicală pe care trebuia să o prezinte un copil, dacă are anumite afecțiuni și dorește să-și continue învățarea în sistem online, această adeverință poate fi dată de către medicul de familie sau medicul curant”, a declarat Monica Anisie. 

3. Reguli noi pentru școala online


    Elevii din aproximativ 2.000 de unităţi de învăţământ vor învăţa alternativ: jumătate acasă, jumătate la școală
Elevii din aproximativ 2.000 de unităţi de învăţământ vor învăţa alternativ: jumătate acasă, jumătate la școală

Ministerul Educației a emis un ordin de ministru cu regulile pentru predarea online. Ordinul 5.545/2020 a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial și vine cu precizări importante pentru elevi, părinți și profesori. Astfel, elevul nu are voie să inregistreze activitatea desfășurată în mediul online, în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal. Dacă nu participă la cursurile online, elevul este considerat absent și se consemnează absența în catalog, cu excepția situațiilor justificate. Rămâne de văzut cum se va rezolva problema semnalului slab de internet sau a lipsei acestuia, care nu le va permite copiilor să se conecteze. Spre deosebire de școala online din primăvară, acum, potrivit legii, profesorii pot pune note sau pot da calificative elevilor, fără să mai aibă acordul părinților.

4. Scenariul poate fi modificat de la o zi la alta

Chiar dacă acum copilul vostru învață în scenariu hibrid sau în scenariu verde, oricând se poate trece la scenariul roșu. „În momentul în care e depistat în clasă un copil cu infecție SARS-CoV-2, toți ceilalți colegi intră în carantină la domiciliu și clasa se închide 14 zile. Dacă avem trei copii din trei clase diferite, întreaga școală se închide și se trece la învățământ online”, a explicat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

5. Vă puteți lua libere plătite să stați acasă cu cel mic

Părinții care stau acasă pentru supravegherea copiilor de până în 12 ani, atunci când școala se închide din cauza pandemiei, iar cursurile se mută în online, primesc de la stat zile libere și plata a 75% din salariu (nu mai mult de 193 de lei brut pe zi), pe perioada în care stă acasă cu cel mic. Zilele libere se acordă doar unuia dintre părinți, după o cerere depusă către angajator. Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizaţiei, angajatorul va depune cerere la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net