7 greșeli pe care le fac cei care vor să se protejeze de Covid-19

Ultima actualizare:

    Până și cei mai precauți pot face greșeli care duc la infectareFoto: Shutterstock
Până și cei mai precauți pot face greșeli care duc la infectareFoto: Shutterstock

Majoritatea ne-am convins că nu e de glumă cu acest virus, că este extrem de contagios, imprevizibil, periculos și, ca dovadă, spitalele sunt pline. Cei care nu vor să îngroașe rândurile bolnavilor încearcă să se protejeze. Dar chiar și cei mai responsabili fac, fără să știe, câteva greșeli. Iată care sunt acestea, potrivit epidemiologilor!

1. Micile reuniuni de familie

Alături de cei dragi, lăsăm garda jos. Ne gândim că doar „ne cunoaștem” și, în plus, ni se pare o lipsă de încredere în ei dacă am sta cu masca în preajma lor. Dar poți să știi sigur cât sunt ei de atenți la măsurile de protecție? „Multe dintre infectări sunt identificate în adunări de familie sau prieteni - aceste reuniuni nevinovate de șase, opt, zece persoane în casa cuiva. Ai o persoană asimptomatică, dar infectată, și dintr-o dată se îmbolnăvesc alte 4-5 persoane din acel grup”, a declarat celebrul medic și imunolog american Anthony Fauci, citat de Business Insider.

2. Te testezi imediat ce ai fost expus

Dacă ai aflat că cineva din anturaj a fost testat pozitiv, nu te grăbi să-ți faci și tu testul. Cel mai probabil, rezultatul va ieși negativ. Este nevoie de timp pentru ca infecția să se instaleze în organism. Medicii recomandă să faci testul după 5-7 zile de la expunere.

3. Nu intri în carantină după ce ai aflat că ești „contact direct”

Dar dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată, trebuie să intri și tu în carantină pentru 14 zile. Mulți ignoră acest lucru, mai ales dacă nimeni nu-i obligă. Poți ieși din carantină doar dacă după 7 zile îți faci testul, iar rezultatul e negativ. „Dacă toți ar respecta această măsură, s-ar rupe lanțul de transmisie, a declarat Mike Ryan, directorul executiv al OMS, în timpul unei conferințe de presă.

4. Crezi că activitățile permise sunt și sigure

Sportul în sala de fitness e riscant dacă oamenii nu poartă mască
Sportul în sala de fitness e riscant dacă oamenii nu poartă mască

Autoritățile nu au închis terasele, nici sălile de sport, nici mall-urile, dar asta nu înseamnă că aceste locuri sunt sigure. „Doar pentru că o acțiune este permisă în timpul pandemiei nu înseamnă neapărat că are un risc scăzut”, atrag atenția experții.

5. Te axezi pe o singură măsură de protecție

Un expert citat de stirileprotv.ro spune că o greșeală pe care o fac oamenii e că nu gândesc în termeni de „straturi de protecție”. Nu trebuie să ne limităm la o singură măsură, spre exemplu la purtarea măștii. Prevenim infectarea dacă suntem atenți la toate micile detalii și luăm mai multe măsuri de protecție (avem grijă la igienă, evităm aglomerația, nu ne întâlnim cu prietenii la terasă etc.).

6. Crezi că dacă stai în casă ești ferit

Mulți bătrâni evită să mai iasă din casă, persoanele aflate în situații de risc optează pentru munca la domiciliu și ies din casă cât mai rar, crezând că, astfel, sunt pe partea sigură a baricadei. Totuși, dacă ceilalți membri ai familiei nu fac același lucru, efortul acesta e inutil. Un studiu recent a arătat că 53% dintre persoanele care locuiau cu cineva testat pozitiv se infectau inevitabil și ele.

7. Nu accepți schimbarea

Oricât ne-am vrea „normalitatea” înapoi, trebuie să acceptăm că viața noastră nu mai poate fi la fel. Trebuie să renunțăm la multe, să facem compromisuri. Restricțiile și regulile nu ne limitează drepturi și libertăți, ci doar ne ajută să ne protejăm.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Cristela și Călin Georgescu jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Calin Georgescu jpg
image png
calin georgescu jpg
image png
Banner tik took
Banner Georgescu Șoșoacă
Banner Lasconi Ciolacu
Banner Călin Georgescu avere
image
actualitate.net
image
actualitate.net