Afacere de familie începută acum 13 ani. Dâmboviţenii care vând varză murată în Anglia şi în Spania

Ultima actualizare:

    Dorin Radu a deschis o făbricuţă în comuna Slobozia MoarăFoto: "Adevărul"
Dorin Radu a deschis o făbricuţă în comuna Slobozia MoarăFoto: "Adevărul"

O familie din Slobozia Moară (Dâmboviţa) a înființat în 2003 prima afacere din România cu varză murată vidată sau livrată în bidoane de diferite dimensiuni. Marfa este vândută atât în țară, la hipermarketuri, cât și în străinătate: Anglia, Spania, Cipru şi Italia. Cu toate că firma merge bine, familia Radu este hotărâtă să o vândă în viitorul apropiat.

Varza murată, aliment nelipsit de pe mesele românilor în perioada anotimpului rece, a fost o idee de succes pentru o familie din comuna dâmbovițeană Slobozia Moară. În 2003, familia Radu a pus în practică o idee “furată” din Slovenia, aceea a legumelor murate vidate: castraveți și varză. Producția a crescut treptat, iar de la 100 de tone pe an au ajuns la peste 900 de tone producție anuală.

În timp ce majoritatea ţăranilor din Lunguleţu, Slobozia Moară sau Brezoaiele se plâng de preţul foarte mic la varză şi de lipsa unei pieţe de desfacere, Dorin și Aurora Radu și-au văzut de afacere. Producţia şi ambalarea murăturilor în vid a început în 2003. Legumele provin chiar din comuna Slobozia Moară, zonă vestită pentru calitatea solului şi mai ales pentru soiul de varză cu frunză subţire, excelentă pentru prepararea sarmalelor.

Excursia în Slovenia

Odată cu apariţia hipermarketurilor, care vindeau murături în oţet din Ungaria, familia Radu s-a gândit că poate face acelaşi lucru, dar cu produsele noastre tradiţionale, conservate în saramură după reţetele bunicilor, ambalate şi vidate.  

“Am fost în 2003 în Slovenia, la nişte prieteni, prin luna iulie, şi am văzut acolo produse murate şi ambalate în vid. Am reţinut ideea, am venit în România şi, până la sfârşitul anului, am dat drumul la afacere. Am început să vidăm varză produsă în România şi să o distribuim către supermarketuri cu care făcusem contracte înainte de a începe activitatea”, povesteşte Dorin Radu, patronul firmei.


    Varza murată este ambalată şi vidatăFoto:
Varza murată este ambalată şi vidatăFoto:

“Putina Soacrei” este prima întreprindere din România care a accesat fonduri europene (SAPARD) pentru construcţia unei fabrici de varză murată în anul 2006, proiect finalizat în anul 2008. Patru ani mai târziu, cifra de afaceri a companiei era de 2,2 milioane de lei.

Fără conservanţi sau aditivi

Varza este murată într-o cameră specială, în butoaie de sute de litri, într-o saramură a cărei reţetă este secretă. După două luni se scoate de la murat, se aşază pe mese la scurs şi apoi se ambalează. „Avem varză murată şi castraveţi muraţi, ambalate în vid, dar şi în butoaie. Nu vreau să produc mult, ci să produc ceva de calitate. Am satisfacţia că produsele mele sunt căutate. Ne-am asumat misiunea de a păstra vie tradiţia producerii de murături prin metodă tradiţională de conservare la rece fără tratamente termice, fără adaosuri de conservanţi sau aditivi alimentari”, mai spune Dorin.


    Produsele de la Slobozia Moară iau calea hipermarketurilor şi a străinătăţiiFoto:
Produsele de la Slobozia Moară iau calea hipermarketurilor şi a străinătăţiiFoto:

Varza și castraveții se comercializează în pungi vidate termosudate cu greutate variabilă, dar și în găleţi din plastic de 4, 10 sau 15 kg. De asemenea, murăturile se vând și vrac în butoaie de 90 şi 120  de kilograme sau în recipientele clientului.

Citeşte articolul complet şi vezi mai multe imagini pe adevarul.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net