Al doilea protestatar AUR, reținut! Cum a fost identificat

Încă un protestatar care a participat la protestul AUR de la Parlament de marți (21 decembrie) a fost reținut. Este vorba despre un tânăr de 23 de ani, care a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul va fi în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul de 23 de ani urmează să apară în fața instanței Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Bărbatul de 23 de ani urmează să apară în fața instanței Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Al doilea protestatar AUR reținut este chiar unul dintre cei care au forțat poarta Senatului în jurul orei 11, când manifestanții au intrat în curte. Pentru a-l găsi și identifica, autoritățile au analizat imaginile filmate la protest.

Protestatarul a fost identificat datorită imaginilor filmate la protest

Bărbatul de 23 de ani este al doilea protestatar reținut în acest caz. Primul a fost reținut, marți seară (21 decembrie), fiind suspectat că a vandalizat patru mașini aflate în curtea Parlamentului. Acesta a fost găsit pe Bulevardul Libertății și dus la secția de poliție. Numele bărbatului este Gheorghe Florin Aurelian și a fost reținut pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice», «distrugere», «violarea sediului profesional» și «portul fără drept de obiecte periculoase», relatează Digi24.

Polițiștii au găsit asupra lui o mască de gaze militară, un briceag, seringi sigilate și o stație de emiție-recepție. Jandarmeria a anunțat marți seară că doi dintre proprietarii mașinilor vandalizate în curtea Parlamentului au depus plângere.  Până în prezent, oamenii legii au identificat 14 organizatori ai protestului AUR, precum și aproape 170 de participanți, care au fost primit și amenzi.

Marți, în curtea Parlamentului au pătruns sute de oameni, după ce au forțat o poartă a instituției. Aceștia au protestat împotriva legii certificatului verde. Au trecut de cordonul de jandarmi și au încercat să intre în clădirea Parlamentului. La protest au participat atât membri AUR cât și susținători ai partidului. Oamenii s-au îmbrâncit și au vandalizat mai multe autoturisme din zonă. Circulația a fost blocată în zonă din cauza protestului. De la Parlament, protestatarii au plecat la Guvern.

Copreşedintele AUR George Simion a transmis protestul live pe Facebook. El a declarat că certificatul COVID este ineficient şi neconstituţional. De asemenea, a precizat că acest protest a fost organizat pentru a spune un «nu hotărât acestor măsuri aberante, care nu soluţionează problema».

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
www.bugetul.ro
bani numara salarii pensii bani putini
image
image
image
image
image
image
Simion  5832 PNG
Reciclare ambalaj conform jpg
antalya 928302 1280 (1) jpg
gradina curte flori istock jpg
Plata prin NFC cu smartphone ul FOTO Shutterstock jpg
istock vot votare jpg
Impozit - calcule - facturi - FOTO Shutterstock
4 front evaluare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net