«Am scăpat de urs, după ce am făcut pe mortul»

Ultima actualizare:

    În acest an, cinci oameni din judeţul Harghita au fost atacaţi de urşi
În acest an, cinci oameni din judeţul Harghita au fost atacaţi de urşi

Un adolescent de 14 ani a fost dus, ieri, la spitalul din Gheorgheni, Harghita, după ce a fost atacat de un urs la o stână din apropierea satului Jolotca, transmite Mediafax.

Băiatul a spus că se afla cu vitele la păscut, iar, la un moment dat, a fost atacat de un urs, care l-a muşcat de mai multe ori de piciorul stâng şi de coapsa dreaptă, după care l-a trântit la pământ. Băiatul a spus că a rămas nemişcat, aşa cum a citit că se procedează în astfel de împrejurări.

„Am făcut pe mortul, iar ursul a plecat”, povesteşte băiatul. Ulterior, adolescentul şi-a sunat unchiul, cu care vorbise înainte de a fi atacat de animal, iar acesta a sunat la Ambulanţă. Medicii i-au acordat primul ajutor, apoi l-au transportat în stare stabilă la spital, unde a fost internat la Secţia de Chirurgie, pentru tratarea plăgilor muşcate.

Băiatul este a cincea persoană atacată de urs în acest an, în Harghita. După ce au ieşit din hibernare, urşii au atacat şi ucis mai multe vite pe izlazurile din localităţile Plăieşii de Jos, Cârţa, Mărtiniş Odorheiu Secuiesc, Tulgheş, Topliţa şi Sculeni, iar prima persoană atacată de urs în acest an a fost o tânără de 28 de ani, în curtea unei stâne din apropierea comunei Siculeni.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania 3283909 1280 jpg
4592985 120667 jpg
Youtube, foto shutterstock jpg
masa Craciun jpg
travel 6268605 1280 jpg
Radu Lupu
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 27 08 jpeg
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 26 59 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net