Amendă uriașă pentru cine vinde energizante minorilor. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni mai multe legi, printre care și cea prin care este interzisă vânzarea de băuturi energizante minorilor. Spitalele din România s-au confruntat cu mai multe situații în care mai mulți copii au ajuns la spital cu probleme cardiace cauzate de consumul de energizante. Amenzile sunt uriașe și se poate ajunge și la suspendarea activității.

Amenzi de zeci de mii de lei și chiar suspnedarea activității

energizante istock suc jpg

Potrivut legii, magazinele care vând energizante minorilor riscă amenzi de 30.000 de lei.

Legea reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

Operatorii economici care încalcă legea riscă amenzi care ajung ână la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei.

În cazul repetării contravenţiilor prevăzute de proiect, se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

Comercializarea energizantelor la automate este interzisă

„Înainte de depunerea acestui proiect de lege am avut mai multe întâlniri cu asociații ale părinților sau profesorilor, ocazii cu care am discutat despre cât de nocive sunt energizantele pentru minori și acum, în ciuda opoziției unora dintre producători și comercianți, reușim să transpunem în lege această inițiativă.

Important de spus că se reglementează și comercializarea acelorași băuturi energizante în automate, aceasta urmând a fi interzisă. Săptămânile viitoare devin legi alte două inițiative importante: interzicerea păcănelelor și comercializarea țigărilor electronice către minori”, a declarat Alfred Simionis, inițiatorul proiectului.

Băuturi energizante sunt băuturile care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central. 

Mai mulți copii au ajuns la spital direct de la școală după ce li s-a făcut din cauza acestor băuturi.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net