Anchetă în Cluj după ce o elevă de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire. Ce spun părinții tinerei

Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca și a ajuns acum în atenția procurorilor. După banchetul de absolvire al unei clase a XII-a din oraș, o tânără în vârstă de 18 ani a ajuns la spital. Familia fetei acuză că aceasta a fost drogată și apoi agresată sexual.

A fost demarată o anchetă / foto: Pexels
A fost demarată o anchetă / foto: Pexels

Părinții fetei spun că totul ar fi început în jurul orei 00:55, când au fost contactați de dirigintele fetei. Potrivit adevarul.ro, acesta le-ar fi transmis că tânăra se afla într-o stare neobișnuită și nu mai comunica normal.

„Pentru mine coșmarul a început la ora 00:55, când m-a sunat dirigintele și mi-a spus că fiica mea nu mai vorbește coerent și că ceva este în neregulă cu ea. Am ieșit imediat din casă și am plecat spre local. În timp ce coboram scările, am sunat eu la 112, pentru că nimeni nu o făcuse până atunci”, a spus mama fetei conform sursei citate.

Femeia a declarat că a fost surprinsă de faptul că, în ciuda prezenței mai multor adulți la eveniment, nimeni nu solicitase intervenția unui echipaj medical până la sosirea familiei.

„Nu înțeleg cum, dintre atâția adulți prezenți acolo, nimeni nu s-a gândit să cheme ambulanța. Fiica mea era într-o stare evident gravă, nu mai putea vorbi coerent și era complet dezorientată”, a mai declarat mama tinerei.

Incidentul a ajuns în atenția procurorilor

Părinții tinerei au spus că aceasta nu putea comunica normal și nu înțelegea ce se întâmplă în jurul ei.

„În ambulanță nici măcar nu și-a recunoscut mama și cerea să fie chemată «mama ei». A fost un șoc pentru noi. Copilul nostru nu s-a comportat niciodată astfel”, a spus tatăl tinerei.

După ce a avut loc examinarea medico-legală, familia fetei a devenit și mai îngrijorată. În documentele medicale era menționată prezența unor fisuri vaginale, cât și urme de sângerare, vânătăi și zgârieturi în mai multe zone ale corpului.

A fost demarată o anchetă

Familia spune că tânăra nu își amintește foarte multe lucruri din acel interval orar, iar singura memorie clară pe care o are este legată de un parc din apropiere de localul unde a avut loc evenimentul.

Autoritățile deja au confirmat demararea unei anchete.

La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 05:25, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, de către personalul medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe Cluj-Napoca, cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 18 ani, a fost transportată la unitatea medicală, reclamând faptul că ar fi fost victima unei agresiuni sexuale”, a transmis IPJ Cluj.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
macrou istock jpg
autostrada pixabay jpg
slovacia jpg
miriapod wiki1 jpeg
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
rosii jpg
bancomat jpeg
Dan Shechtman captura video jpg
image
image