Antropologul Vintilă Mihăilescu a murit la 68 de ani după o lungă suferință
Vintilă Mihăilescu a murit la vârsta de 68 de ani, după o lungă luptă cu boala. Diagnosticat cu leucemie, reputatul antropolog a suferit un transplant de celule stem anul trecut, într-un spital din Franța.
Anunțul morții antropologului Vintilă Mihăilescu a fost făcut pe pagina de Facebook a publicației Scena9.
”Vintilă Mihăilescu (1951-2020).
După o luptă lungă și epuizantă cu boala (despre care a și scris, cum altfel, o carte), antropologul și profesorul Vintilă Mihăilescu a încetat din viață.
Este o pierdere uriașă pentru societatea pe care ne-a ajutat de atâte ori s-o cunoaștem și s-o înțelegem mai bine, mai atent, mai nuanțat. Multora dintre noi ne-a fost profesor, iar datorită lui, antropologia a devenit în România ultimelor decenii un teren mult mai viu și o unealtă mult mai întrebuințată. Rămâne, însă, în urmă, o muncă uriașă, pe care ne-a împărtășit-o tuturor cu generozitate, și pentru care îi suntem foarte recunoscători.
Drum bun, domn' profesor!”
Vintilă Mihăilescu, directorul departamentului de Sociologie de la SNSPA
Specializat în etnopsihologie, identitate și etnicitate și studiul comunităților, Vintilă Mihăilescu a absolvit Facultatea de Psihologie a Universității București în 1974.
Vintilă Mihăilescu a fost profesor universitar doctor şi directorul departamentului de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din București.Diagnosticat cu leucemie, profesorul a fost supus unui transplant de celule stem în vara anului trecut, la spitalul din Besançon. Familia sa a reușit să strângă cei peste 200.000 de euro necesari intervenției, cu ajutorul oamenilor inimoși care s-au implicat în campania umanitară.Vintilă Mihăilescu a fost colaborator permanent al publicației ”Dilema veche”. Redăm aici un fragment dintr-un articol dedicat simțului umorului.
”Există deci o definitorie estetică socială în adevăratul simț al umorului, purtat cu eleganță și discreție în societate. Frumusețea acestuia constă tocmai în faptul că rîsul este un comportament în care toată lumea are de cîștigat: pe tine te liniștește, te face să te simți mai bine și, pe moment cel puțin, te pune la adăpost de nerostitele angoase; pe ceilalți îi amuză și, mai mult, măcar pe moment, îi face și pe ei să uite de propriile necazuri și de dificultățile vieții în general. Ca mecanism de apărare, umorul ține deci, într-adevăr, de „afiliere“, în măsura în care, pentru a te apăra pe tine, trebuie să treacă mai întîi prin ceilalți, printr-o „afiliere“ cu alții. Mai mult, cu cît îi faci pe ceilalți să se simtă mai bine, cu atît te simți și tu mai bine: este un cerc virtuos, o spirală pozitivă; inconștient, poate chiar involuntar, este un comportament etic! Tocmai de aceea, nu este moral să te folosești de umor pentru a te pune pe tine în valoare, dis-prețuindu-i pe ceilalți; și, în aceste cazuri, nu mai este nici un mecanism de apărare, ci un banal mecanism de dominație!”
