Avalanșă de mari dimensiuni la Bâlea Lac. Corturile unor turiști au fost îngropate 2 metri în zăpadă

Ultima actualizare:

O avalanșă de mari dimensiuni a avut loc la Bâlea Lac joi, în urma ultimelor ninsori, anunță Serviciul Județean Salvamont Sibiu. A fost o cădere masivă de zăpadă care a ajuns până în zona de corturi, două dintre ele fiind îngropate circa doi metru în zăpadă. 

image

Avertizare de avalanșă grad 4

Anterior producerii avalanșei, ANM a emis o avertizare grad 4 din 5 de avalanșă în masivul Făgăraș.

„Avalanșa are o coroană foarte mare, de aproximativ 200 de metri. Zăpada a ajuns până la zona de chioșcuri și a îngropat corturile a doi turiști care, din fericire, în acel moment se aflau în cabană la un ceai. Astfel, le-au fost îngropate doar corturile și bagajele.

Cei doi nu erau în zona de abrupt, dar totuși zăpada a ajuns până acolo și din câte am văzut, au săpat deja la un metru jumătate, doi metri în zăpadă și încă nu au dat de corturi", spune Dan Popescu, șeful Salvamont, conform Turnul Sfatului.

Risc major de avalanșă în Retezat şi Parâng

Turiștilor le este recomandat să nu se aventureze în zonele montane aflate în risc, în această perioadă.

Riscul de avalanșă este 4 din 5 maximim și nu se recomandă practicarea sporturilor de iarnă în zonă.

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara atrag atenţia, joi, asupra riscului major de avalanşă care există în masivele Retezat şi Parâng, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, după ce în ultimele două zile în zonele menţionate a nins foarte mult, iar stratul de zăpadă nou depus nu a avut răgazul necesar pentru sedimentare.

„A nins foarte mult, într-un timp scurt, astfel că noul strat de zăpadă depus măsoară între 50 şi 80 de centimetri. Riscul de avalanşă este major, mai ales în zona unor pante abrupte sau în locurile cu suprafeţe mari, deoarece între straturile de zăpadă nu există acea coeziune necesară. Mai este nevoie de câteva zile până când se va realiza acest lucru", a declarat joi, pentru agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Potrivit acestuia, grosimea stratului de zăpadă depăşeşte acum un metru şi poate ajunge la peste doi metri pe vâlcele sau văi, unde ninsoarea a fost adusă de vânt.

Sfaturi pentru turiști

Din cauza instabilităţii stratului de zăpadă, turiştii sunt sfătuiţi să evite zonele cu încărcătură mare de zăpadă şi traseele de pe curbele de nivel.

De asemenea, salvamontiştii recomandă turiştilor care se află la munte să aibă îmbrăcăminte rezistentă la umezeală şi la frig, precum şi echipament de siguranţă din care să nu lipsească colţarii, pioletul, casca sau coarda de alpinism.

Pentru cei care pleacă pe trasee, se impune kitul obligatoriu pentru avalanşe-rucsac cu airbag, sonda şi lopata pentru avalanşe, un aparat de emisie-recepţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cat jpg
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net