Avalanșă de mari proporții în Munții Făgăraș, declanșată de doi schiori. Zăpada a ajuns până la Bâlea Lac

Ultima actualizare:

Alertă pe munte! Doi schiori au trecut pe lângă moarte vineri, după ce au provocat o avalanșă de mari dimensiuni în Munții Făgăraș. Potrivit reprezentanților Salvamont Sibiu, evenimentul s-a petrecut în zona Bâlea Lac. Din relatările martorilor oculari, avalanșa s-a declanșat accidental în perimetrul cunoscut sub denumirea „Balcoane”.

Prima avalanșă din 2026 a avut loc în zona Bâlea Lac
Muntele de zăpadă dizlocat de avalanșă a fost târât pe o distanță de 300 de m. Foto: Salvamont Sibiu

Cum s-a petrecut incidentul de la Bâlea Lac

Cei doi schiori coborau de pe munte spre Bâlea Lac. Deodată o masă enormă de zăpadă s-a dzlocat și a luat-o la vale, cel mai probabil din cauza celor doi. Masa de zăpadă a avut o cale de rulare de peste 300 de metri, pornind din zona superioară a versantului și ajungând dincolo de zona chioșcurilor de la Bâlea Lac. Din fericire, cei doi schiori nu au fost surprinși de avalanșă și nu au suferit leziuni, reușind să se retragă în siguranță.

Masa de zăpadă a avut o cale de rulare de peste 300 de metri, pornind din zona superioară a versantului și ajungând dincolo de zona chioșcurilor de la Bâlea Lac. Din fericire, cei doi schiori nu au fost surprinși de avalanșă și nu au suferit leziuni, reușind să se retragă în siguranță. 

Ce au declarat reprezentanții Salvamont Sibiu

„Accesul pe traseele turistice situate la peste 1.800 de metri se face doar pe propria răspundere. Acestea sunt oficial închise, însă cei care doresc le pot folosi. Salvamontiștii fac constant recomandări și informări, însă, din punct de vedere legal, nu există sancțiuni sau restricții pentru turiștii care își asumă riscul”, a declarat pentru oradesibiu.ro, Dan Popescu, șeful Salvamont Sibiu. 

Reprezentanții Salvamont Sibiu transmit că situația din teren este monitorizată permanent și fac apel la prudență maximă în zonele alpine din Munții Făgăraș.

Recomandări Salvamont Sibiu pentru schiori

-Verificarea buletinului nivometeorologic înainte de orice activitate montană 

-Evitarea practicării sporturilor de iarnă la altitudini de peste 1.800 m, unde riscul de avalanșă este ridicat 

-Respectarea traseelor marcate și a indicațiilor salvatorilor montani 

-Atenție că instabilitatea stratului de zăpadă poate genera avalanșe 

-Aveți responsabilitate în desfășurarea activităților de iarnă. 

Cea mai gravă avalanșă din România

Cea mai gravă avalanșă din țara noastră a avut loc în zona Bâlea-Lac în data de 17 aprilie 1977. Evenimentul a avut loc dimineața, la ora 10:30, pe panta dinspre Șaua Capra, deasupra Lacului Bâlea. 

Evenimentul a avut consecințe dezastruoase, soldându-se cu pierderea vieții a 23 de persoane, dintre care 7 adulți cu vârste cuprinse între 54 și 28 de ani și 16 elevi cu vârste între 18 și 13 ani, ce făceau parte din Liceul German din Sibiu au scris jurnaliștii de la sursa citată. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bali 237196 1280 jpg
mesaj sticla pixabay jpg
image png
test jpg
Donald si Melania Trump, foto GettyImages jpg
image png
images (1) jpg
tanar dieta png
image
actualitate.net
image
actualitate.net