Azile pline de mizerie și rugină, descoperite în Sectorul 1. În ce condiții erau ținuți pacienții

Vineri, 21 iulie, au fost descoperite trei azile, din Sectorul 1, care funcționau cu multe nereguli. Inspectorii au găsit nouă persoane care stăteau într-o singură cameră, băi murdare, camere fără aer condiționat, mobilier uzat, pereți scorojiți, bucătării murdare, dar și multă rugină.

Alte controale au fost făcute la azilele din Sectorul 1
Alte controale au fost făcute la azilele din Sectorul 1

Cine urmează să fie demis în contextul neregulilor din azile

Șeful Inspecției Muncii și directorii Agențiilor pentru Plăți și Inspecție Socială din București și din opt județe urmează să fie demiși, scrie Antena3 CNN.ro. Unul dintre centrele de bătrâni care a fost verificat săptămâna trecută, în momentul în care premierul Marcel Ciolacu a dispus începerea controalelor în azile, a fost verificat astăzi, din nou.

Astfel că la aceeași adresă funcționa atât un centru de bătrâni, cât și un centru specializat pentru oamenii străzii care puteau veni aici la această adresă din Sectorul 1, pe timp de noapte, pentru a avea un loc unde să se odihnească.

9 persoane locuiau într-o singură cameră

Cei de la Inspecția Muncii au găsit în acest centru mai multe nereguli. Mai exact, erau nouă persoane care locuiau într-o singură cameră, iar frigiderele găsite în aceste încăperi nu arătau deloc în condiții normale. Oalele de inox în care se prepara mâncarea erau uzate, camerele nu aveau aer condiționat, iar mobilierul unde dormeau aceștia era într-o fază destul de degradat și uzată.

Inspectorii au găsit și lenjerii de pat foarte uzate, rugină pe calorifere, băi neigienizate, dar și multe alte nereguli. 

44 de azile au fost suspendate sau închise

În urma controalelor demarate atât în București, cât și la nivel național, după izbucnirea scandalului ”Lagărelor” Ilfovului, autoritățile au decis suspendarea sau închiderea a 44 de centre de îngrijire a vârstnicilor din Capitală.

Ciolacu a cerut suspendarea din funcție a şefilor AJPIS 

Ne reamintim că premierul Marcel Ciolacu a solicitat în şedinţa de Guvern de joi, 20 iulie, noului ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii, dar şi a directorilor Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială (AJPIS) din județele Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Teleorman, Hunedoara, Vrancea şi Bucureşti, în urma finalizării controalelor la centrele de îngrijire a bătrânilor, copii şi persoane cu dizabilităţi, de la nivel naţional.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net