Calendar ortodox 2022, 13 august. Sfinții zilei. Sfântul Tihon din Zadonsk

Sfântul Tihon din Zadonsk este prăznuit la data de 13 august în calendarul ortodox. Sfântul Tihon din Zadonsk este între sfinții zilei cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 13 august. Zi de post.

Sfântul Tihon din Zadonsk (foto: doxologia.ro)
Sfântul Tihon din Zadonsk (foto: doxologia.ro)

Calendar ortodox 2022, 13 august. Sfinții zilei. Sfântul Tihon din Zadonsk

Sfântul Tihon din Zadonsk s-a născut în Rusia, din părinți creștini, în anul 1724 și a primit la botez numele de Timotei. Tatăl lui era diacon, Savelie Chirilov și a murit când Timotei era doar un prunc lăsându-și familia fără nici un sprijin material. Acest fapt a dus-o pe mama lui, Domnica, în pragul disperării și a fost aproape să-l încredințeze pe micul Timotei, spre creștere, unui vizitiu. El s-a dovedit a fi evlavios și cu dragoste de învățătură și după ce a urmat școala bisericească a mers la seminar la Novogorod, unde, după absolvire, a fost păstrat ca să predea retorică. În tot acest timp el simțea neîncetata prezență a lui Dumnezeu, citea și cugeta toată noaptea, până când, cerul s-a deschis și o lumină ce nu poate fi descrisă în cuvinte a strălucit în fața lui, aprinzând o dorință arzătoare de călugărie și rugăciune.

În anul 1758 a fost tuns călugăr și apoi hirotonit preot încredințându-i-se conducerea seminarului din Tver. La numai de 37 ani a fost, împotriva dorinței lui a fost numit episcop de Voronej, o dioceză cu doar jumătate de populație creștină, unde a luat măsuri împotriva ereziilor și a păcatelor din popor. După cinci ani a renunțat din pricina sănătății precare și s-a retras la mânăstirea Zadonsk aflată pe malul Donului, la 25 de kilometri de Voronej, unde și-a trăit restul zilelor, în rugăciune. Uneori era așa pătruns de Dumnezeu că trebuiau să-i strige la ureche ca să-l smulgă din rugăciune. Din anul 1779, Sfântul Tihon a intrat în tăcere, nu mai primea oaspeți, vorbea rar cu ucenicii din chilie, nu mai mergea la biserică și  nici nu mai ieșea decât la marile praznice pentru a vizita deținuții din închisori. În restul timpului medita și se ruga lângă sicriul pe care și-l pregătise pentru moarte.

A petrecut așa patru ani până când a suferit o pareză a părții stângi, după care nu s-a mai putut ridica din pat. Cu trei zile înainte de moartea sa i-a chemat pe toți cei apropiați, le-a arătata crucea și le-a adresat ultimile lui cuvinte pe lumea acesta: “Mă voi ruga Domnului pentru voi toți". A adormit întru Domnul, la vârsta de 59 de ani și cinstirea sa a început imediat după moarte și s-a întins pe tot teritoriul Rusiei. A fost canonizat la 25 iulie 1861 dată la care au fost dezgropate sfintele sale moaște.

Condacul Sfântului Ierarh Tihon din Zadonsk

De negrăită smerenia ta cetele îngerești s-au minunat Părinte, iar de fierbinte dragostea ta pentru tot sufletul necăjit oamenii s-au încredințat, izvor de tămăduiri arătându-se sfintele tale moaște, înaintea cărora în chip înțelegător înfățișându-ne cu făclia nădejdii în suflete, strigăm către tine: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Tihon, cununa ierarhilor iubitori de smerenie !

La 13 august în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Împărăteasa Irina, ctitora Mănăstirii Pantocrator; 
  • Sfântul Cuvios Dositei; 
  • Sfântul Cuvios Dorotei de Gaza; 
  • Sfânta Evdochia, împărăteasa; 
  • Sfântul Cuvios Serida, egumenul mănăstirii din Gaza; 
  • Sfântul Mucenic Coronat; 
  • Icoana Maicii Domnului cu șapte săgeți; 
  • Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Marturisitorul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net