Calendar ortodox 2022, 16 martie. Sfinții zilei. Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul
Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul este prăznuit la data de 16 martie în Calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul este între sfinții cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 16 martie. Zi de post.
Calendar ortodox 2022, 16 martie. Sfinții zilei. Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul
Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul era cetățean de vază al cetății Ermopolis din Egipt. În timpul prigoanelor poruncite de urâtul împărat Dioclețian erau vremuri tulburi și mulți creștini cădeau de la credință. Unii de frica de a nu fi torturați, alții pentru că rezistau torturii alții pentru puțina lor credință. Sabin a fost printre cei care au renunțat la tot ce aveau și s-au retras în pustie sau în munți pentru a nu fi obligați să se închine la urâciunea pustiiri. El se ascundea într-un sat mic și îndepărtat într-o casă săracă unde se nevoia cu post și rugăciune. Dușmanii și păgânii îl căutau ca să-l piardă pentru că era om împortant și era foarte supărați că nu reușeau să-i dea de urmă. Așa cum Iuda l-a vândut pe Hristos și un cerșetor care primea mereu hrană și cele trebuincioase de la Sabin văzând cât de mult vor păgânii să-l prindă i-a întrebat: “Ce-mi dați ca să vă spun unde este Sabin”. și a primit doi galbeni. Iar păgânii au mers la casa unde Sfântul Sabin se adăpostea și au bătut la ușă, iar acesta a deschis ca și cum ar fi venit musafirii. Păgânii au năvălit înăuntru i-au prins și legat pe toți cei care se aflau în casă, șase oameni alături de Sabin, și i-au dus în fața guvernatorului Arian. Acesta le-a cerut să slujească idolilor iar cum ei au refuzat să se lepede de Hristos, i-a torturat cu tot felul de unelte diavolești, și i-au ars în foc. În cele din urmă sfântul Sabin a fost aruncat și înecat în râu. La fel și cei împreună cu dânsul, nici unul nu s-au închinat la idoli și și-au câștigat coroana muceniciei în cer.
Troparul Sfântului Mucenic Sabin Egipteanul
Glasul al 4-lea
Mucenicul Tău, Doamne, Sabin, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfântului Mucenic Sabin Egipteanul
Glasul al 2-lea
Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare.
Odrasla cea Dumnezeiască, floarea cea neveștejită, vița cea cu mult rod, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Mucenice Sabin! Umple de veselia ta pe cei ce cinstesc pomenirea ta și te roagă neîncetat pentru noi toți.
La 16 martie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți
Sfântul Mucenic Papa; Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia; Sfântul Ioan din Manastirea Rufiane; Sfântul Mucenic Roman din Parion; Sfinților zece mucenici din Fenicia; Sfântul Alexandru, Episcopul Romei; Sfântul Cuvios Aninas, facatorul de minuni; Sfântul Cuvios Hristodul.