Calendar ortodox 2022, 24 august. Sfinții zilei. Sfântul Mucenic Sfințit Eutihie

Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie este prăznuit la data de 24 august în calendarul ortodox. Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie este între între sfinții zilei cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 24 august. 

Sfântul Mucenic Eutihie (foto: doxologia.ro)
Sfântul Mucenic Eutihie (foto: doxologia.ro)

Calendar ortodox 2022, 24 august. Sfântul Mucenic Sfințit Eutihie

Sfântul Mucenic Eutihie era originar din Sevastia iar când a auzit cuvântul Evangheliei a lăsat familia și casa și s-a apropiat de cel mai iubit ucenic al lui Hristos, de sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, de care nu s-a mai despărțit și-i urma pretutindeni. Pentru că au stabilit că așa este mai bine pentru Biserică, mai târziu s-a alăturat Sfântului Apostol Pavel și i-a urmat lui, nevoindu-se împreună cu el la propovăduirea și răspândirea Evangheliei și de aceea Sfântul Eutihie este cinstit împreună cu apostolii cei mai de seamă ai lui Hristos. Apoi a pornit ca episcop misionar pe cont propriu și tot timpul Duhul Sfânt a fost asupra lui iar îngerul lui Dumnezeu îl dădea de veste înainte ca lucrurile să se întâmple. Când era întemnițat și înfometat îngerul îl hrănea cu pâine cerească minunată care-l ajuta să treacă peste orice tortură la care era supus. Altădată când era plin de răni cu carnea sfâșiată până la os s-a revărsat peste el din cer mir care a umplut întreg văzduhul de mireasmă plăcut mirositoare. Pe sfântul Eutihie l-au dat chiar și de mâncare fiarelor înfometate dar și acelea s-au îmblânzit și se gudurau ca niște pisicuțe la picioarele lui și chiar leul cel mai fioros a grăit cu glas omenesc slăvindu-l pe Mântuitorul Hristos. În cele din urmă a primit moarte mucenicească în Sevastia, patria sa.

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Eutihie

 Glasul al 4-lea

și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Eutihie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Sfințit Mucenic Eutihie

Glasul al 3-lea

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Întocmai de un scaun cu Apostolii făcându-te, frumusețea ierarhilor, mucenicește te-ai preamărit, Sfinte Mucenice Eutihie; strălucit-ai ca soarele luminând pe toți și ai risipit noaptea cea adâncă a necredinței. Pentru aceasta, te cinstim pe tine, ca pe un Dumnezeiesc și cu adevărat sfințit tăinuitor al lui Hristos.

La 24 august în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Sfântul Aristoclie Athonitul; 
  • Sfântul Mucenic Tation; 
  • Sfântul Cuvios Gheorghe din Limnos; 
  • Sfântul Dionisie din insula Zachintos; 
  • Sfântul Cosma Etolianul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net