Calendar ortodox 2023, 28 martie. Sfinții zilei. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou este prăznuit la data de 28 martie în Calendarul ortodox. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou este între sfinții zile sărbătoriți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2023, pentru data de 28 martie. 

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou (foto: doxologia.ro)
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou (foto: doxologia.ro)

Calendar ortodox 2023, 28 martie. Sfinții zilei. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou

Sfântul Cuvios Ilarion a ales de tânăr să poarte crucea lui Hristos și a îmbrăcat haina monahală supunându-și la înfrânare patimile trupești.

Pe mulți monahi îi uimea cu fapta lui cea bună și mulți ani a stat închis într-o chilie întunecoasă. Pentru faptele lui bine plăcute lui Dumnezeu s-a învrednicit de rânduiala preoțească și a fost ales a egumen al mănăstirii Pelichit, din Asia, aflată în apropiere de Helespont.

Prin el Dumnezeu a făcut minuni alese, certa animalele care distrugeau culturile și le izgonea din țarini numai cu cuvântul. A potolit grindina cu rugăciunea și a îndepărtat seceta. A vindecat boli trupești, a redat orbilor vederea, a izgonit duhuri rele din oamenii pe care-i stăpâneau și a umplut plasele pescarilor cu pești. A trăit în perioada iconoclastă a lui Leon Armeanul (813-820) și a fiului lui, Constantin Copronimul (741-775), și a pătimit chinuiri și prigoană de la iconoclaști și de acea poartă și crucea muceniciei.

În timpul domniei Copronimului, oastea a dat năvală peste călugării care săvârșeau Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Joia cea Mare, soldații au intrat până în altar și cu obrăzniciei au oprit cântarea au pângărit Sfintele și Dătătoarele de Viață Taine ale lui Hristos. Au pus în lanțuri 42 de călugări aleși, iar pe ceilalți i-au bătut, le-au mânjit chipurile cu smoală și le-au dat foc, altora le-au mutilat fețele cu cuțitele și după aceea au dat foc mănăstirii și Bisericii. Pe cei 42 i-au surghiunit în țara de la marginea Efesului și i-au închis într-o baie veche unde i-au torturat.

Cuviosul Ilarion, având rânduiala ecumeniei, a pătimit și și-a dat sufletul în mâinile Domnului pentru apărarea sfintelor icoane. 

Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului

 Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea și prin rugăciune primind daruri cerești, tămăduiești pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

La 28 martie în calendarul ortodox 2023 mai sunt pomeniți

  • Sfântul Cuvios Ștefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni;
  • Sfântul Irodion, unul dintre cei șaptezeci de ucenici ai Domnului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net