Calendar ortodox 2024, 11 februarie. Sfinții zilei. Sfântul Ierarh Vlasie, Episcopul Sevastiei; Sfânta Teodora împărăteasa

Sfântul Ierarh Vlasie, Episcopul Sevastiei și Sfânta Teodora împărăteasa sunt prăznuiți la data de 11 februarie în Calendarul ortodox. Sfântul Ierarh Vlasie, Episcopul Sevastiei și Sfânta Teodora împărăteasa sunt între sfinții cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2024, pentru data de 11 februarie.

Sfântul Vlasie (foto: doxologia.ro)
Sfântul Vlasie (foto: doxologia.ro)

Calendar ortodox 2024, 11 februarie. Sfinții zilei. Sfântul Ierarh Vlasie Episcopul Sevastiei

Sfântul Vlasie și-a petrecut întreaga viață blând și fără de prihană, depărtându-se de tot lucrul rău iar locuitorii din Sevastia Capadociei au hotărât să-l pună episcop mai ales că prigoana creștinilor era la tot pasul și mulți se învredniciseră a primi coroana muceniciei. 

Pentru că în vremea împăraților Dioclețian și al lui Liciniu majoritatea creștinilor fugiseră în munți ca să scape de chinuri, cu voia lui Dumnezeu, a luat și ierarhul Vlasie calea munților și s-a retras într-o peșteră de pe muntele Argheos. Acolo își petrecea vremea în rugăciuni și nevoință iar animalele sălbatice veneau la el și dacă îl găseau la rugăciune așteptau cuminți până se ridica și le binecuvânta. Dar dacă vreun animal era suferind sau rănit, venea la sfântul și acesta-l vindeca cu rugăciune și cu mâinile goale. 

Când ostașii care au primit ordin de a-i captura pe creștini l-au găsit rugându-se în peștera lui el s-a bucurat pentru că i-a venit rândul la mucenicie. Pe drumul său spre Sevastia multe minuni a făcut iar militarii au fost martori. Când a fost dus în cetate la temniță șapte femei au cerut a sluji curăți idolii cu apă dar în loc să-i spele i-au aruncat în lac stârnind mânia guvernatorului care mai întâi le-a supus la chinuri și mai apoi le-a omorât. Când guvernatorul l-a chemat pe Vlasie la judecată i-a cerut să aducă jertfă zeilor lui pentru a fi iertat, iar la refuzul lui a poruncit să fie aruncat în apa lacului. 

Sfântul Vlasie a făcut semnul crucii peste lac și a mers pe apă ca și cum ar fi mers pe marmura palatului și 68 de păgâni s-au înecat încercând să-l imite dar invocând puterile idolilor diavolești. Când sfântul a ajuns la mal guvernatorul furios a dat poruncă să fie tăiat cu sabia. Multe minuni s-au săvârșit și la locul unde a fost îngropat cu cinste.

Troparul Sfântului Ierarh Vlasie, Episcopul Sevastiei

Glasul al 4-lea

și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Vlasie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Vlasie, Episcopul Sevastiei

Glasul al 2-lea

Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare

Odrasla cea Dumnezeiască, floarea cea neveștejită, vița cea cu multă roadă a viei lui Hristos, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Părinte Vlasie, umple de veselie pe cei ce cu credință săvârșesc sfântă pomenirea ta, cel ce te rogi neîncetat pentru noi toți.

Calendar ortodox 2024, 11 februarie. Sfinții zilei. Sfânta Teodora împărăteasa

Sfânta împărăteasă Teodora a fost soția împăratului iconoclast Teofil, dar nu și-a urmat soțul în erezia sa ci a păstrat în taină icoane și se închina lor cu credință. După moartea împăratului a chemat un sobor de preoți și a dus icoanele la biserică și a făcut multe slujbe și a dat milostenie pentru ca soțul ei să fie iertat. Sfânta Teodora a făcut multe lucruri pe placul lui Dumnezeu iar apoi a lăsat împărăția fiului ei, Mihail, iar ea a trecut la cereasca veșnicie. 

 La 11 februarie în calendarul ortodox 2024 mai sunt pomeniți

  • Sfintele Mucenițe Enata și Valentina și Mucenicul Pavel;
  • Părintele Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului;
  • Părintele Zenon;

La 11 februarie în calendarul ortodox 2024 se cinstesc

  • Doi prunci și a șapte femei care au pătimit împreună cu Sfântul Vlasie;
  • Aflarea moaștelor Sfântului Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul;
  • Sfântul Nou Mucenic Gheorghe robul, care a fost martirizat prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Printesa Mette Marit la 51 de ani si Printul Haakon   Casa Regala norvegiana (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare jpg
naut jpg
black friday poluare asociatia respo jpg
cult pixabay jpg
carne ton conserva istock jpg
tarot pixabay jpg
mini orasul fara nume din romania jpg
WhatsApp Image 2024 11 01 at 15 45 13 1f8cd85e jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net