Când nu se «luptă» cu bombele, scrie poezii
Este un munte de om a cărui viaţă nu este deloc liniştită. Pleacă la serviciu, dar nu ştie ce-l aşteaptă. Marius Coşofreţ este omul care ”se joacă” cu bombele, iar în timpul liber se transformă în poet.
Să fii poliţist la Pirotehnic nu-i lucru uşor. Îţi trebuie precizie ca de ceasornicar. O mişcare greşită sau făcută în grabă ar însemna condamnarea la moarte. Atât a lui, cât şi a oamenilor din jur, dacă anunţul venit la 112 că este pusă o bombă se adevereşte. De cinci ani, Marius Coşofreţ (43 de ani) se dedică acestei meserii riscante şi dezamorsează bombe, grenade şi proiectile. Pirotehnistul ieşean este conştient că viaţa îi este pusă în pericol la orice acţiune, dar se reculege în lucruri frumoase. În omul curajos se ascunde un suflet de poet. A scris până acum peste 100 de poezii, iar pe prima a aşternut-o pe hârtie pe când se afla în gimnaziu. ”A fost una cu temă dată, despre primăvară. Am compus-o destul de repede şi am fost mândru de ceea ce realizasem, dar cu această ocazie am avut şi o mare dezamăgire pentru că prezentarea temei s-a transformat într-o lecţie deschisă şi, la dezbaterea pe text, s-a stabilit de către colegi că poezia e prea bună ca să fie a mea. Mama, acasă, ca să mă convingă de talentul meu, m-a provocat pe tema „8 Martie”, şi lacrimile smulse de poezia mea m-au făcut să rămân în zona asta până în ziua de azi. Poezia e în mod clar o formă de exprimare. Cred că fiecare om are şi o astfel de haină de sărbătoare. Unii o îmbracă mai des, alţii mai rar, unii niciodată”, povesteşte bărbatul, care se gândeşte să publice versurile compuse. Pe lângă poezii, acesta scrie şi epigrame. Click! îţi prezintă una dintre ele.
Noapte. Bate cineva la geamDa!?... Ai nevoie bre de lemne?.. N-am!Iar adoarme omul nostru, bombănind de-aşa întâmplare,Peste un timp, la geam se-aude, iarăşi fosta întrebare:Ai nevoie, «man», de lemne?... Eşti nebun, ţi-am spus că ba,Lasă-mă să dorm «frăţie», şi te du în treaba ta!Dimineaţa. Omul nostru se trezeşte cam confuz,Că în zori (cam pe la 4), mai făcuse un refuz.Îşi aruncă ochii grei şi deodată se trezeşte,Stiva lui de lemn de foc, paremi-se, îi lipseşte.Se agită-n căutare, răscoleşte peste tot,Geaba însă tevatura, lemnele nu sunt deloc.Se aşază dar pe prispă, păgubit şi furiosŞi observă la fereastră o scrisoare stând pe jos.O desface şi-o citeşte: «De trei ori am cerut voie,Măi române ţi-am luat lemnul, că mi-ai spus că n-ai nevoie!»
