Parcul din România unde se va pregăti un cozonac de 15 metri și 500 de kilograme. Cei prezenți îl vor putea consuma apoi

În curând vei avea ocazia să deguști poate din cel mai mare cozonac pe care l-ai văzut vreodată. Delicatesa va avea 15 metri lungime și 500 de kilograme, iar cantitatea de ingrediente va fi impresionantă. Unde îți vei putea răsfăța papilele gustative?

Parcul din România unde se va pregăti un cozonac de 15 metri
Parcul din România unde se va pregăti un cozonac de 15 metri

Acest deliciu, preferat de mulți și nelipsit de pe mesele de sărbătoare, va fi vedeta unui spectacol culinar de proporții. Un cozonac uriaș, de 15 metri lungime și 500 de kilograme, care promite că va fi „cel mai mare Cozonac Domnesc”, va fi pregătit chiar în fața publicului de către bucătărese iscusite din Bucovina, anunță fest.ro.

Unde va avea loc evenimentul?

Evenimentul va avea loc în Parcul Izvor din București, cu ocazia Festivalului Neaoș de Merinde de Primăvară, între 3 și 6 aprilie 2025. Desertul tradițional va fi frământat manual, lăsat la dospit, împletit cu grijă și copt încet, până când devine rumen și numai bun de savurat. Vizitatorii festivalului vor putea urmări întregul proces de pregătire și, bineînțeles, să guste din acest deliciu culinar.

Vor fi folosite cantități impresionante de ingrediente

Cozonacul va fi realizat după o rețetă tradițională, care va conține ingrediente de bună calitate, alese pe sprânceană, precum ouă, făină, nucă, unt și multe altele. Desigur, cantitatea lor va fi una impresionantă! Pentru realizarea delicatesei vor fi folosite 250 kg de făină albă de calitate superioară, 300 de ouă proaspete, 250 kg de nucă măcinată fin, 50 de litri de lapte, 12 kg de drojdie, 10 kg de unt, 10 kg de smântână și 10 kg de cacao, scrie libertatea.ro.

Ce alte delicii vor fi disponibile?

Pe lângă vedeta evenimentului, festivalul va oferi și alte preparate culinare, precum: fripturi de porc, vită și oaie, salate proaspete și garnituri vegetariene, de post. De asemenea, în timpul celor patru zile, atmosfera va fi animată de muzică tradițională și demonstrații culinare live.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
roman mormant papa (2) jpeg
Gradina Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan, foto Shutterstock side jpg
capsuni  jpg
text 4095909 1280 jpg
politicieni, foto Shutterstock jpg
beach 3417900 1280 jpg
Semipalatinsk, foto Shutterstock jpg
papa sicriu profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net