Când se deschid târgurile de Crăciun. Anul acesta, Bucureștiul va avea „lumini speciale”
În scurt timp, Bucureștiul și marile orașe din țară vor fi inundate de luminițe. Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar pregătirile au început deja. În Capitală, edilii promit un adevărat spectacol de lumini, iar în aceste zile sunt puse la punct detaliile importante.
Bucureștiul va avea anul acesta „lumini speciale”
Primăria Capitalei vrea să surprindă anul acesta și și-a propus să îi bucure pe oameni cu un adevărat spectacol de lumină și culoare prin montarea unor „lumini speciale”.
Oficialii au anunțat și care sunt zonele în care au de gând să plaseze aceste decorațiuni.
Acestea vor fi instalate pe: bd. Magheru şi bd. Bălcescu, Calea Victoriei, bd. Aviatorilor, bd. I. C. Brătianu, Piaţa Romană, rond Charles de Gaulle, bd. Constantin Prezan, Piaţa Victoriei.
Cât despre sectoare, fiecare își alege propriile ornamente.
Târgurile de Crăciun
În perioada sărbătorilor de iarnă, târgurile de Crăciun sunt marea atracție pentru toată lumea, indiferent de vârstă, localnici sau turiști. Iar la acest capitol, românii au arătat că stau bine. Că este vorba de București, Timișoara, Craiova sau Sibiu, Târgurile de Crăciun sunt o încântare.
Primăria Capitalei a anunțat că în perioada 30 noiembrie – 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, va avea loc ”Târgul de Crăciun Bucureşti”.
Târgul din Drumul Taberei va avea loc în perioada 10 noiembrie – 27 decembrie 2023, în timp ce despre cel din din parcul IOR, care se numește ”Orașul lui Moș Crăciun”, nu se cunosc încă detalii.
Târgul de Crăciun din Craiova din 2023 va avea loc în perioada 17 noiembrie-2 ianuarie. Acolo, zona a fost deja amenajată și cei responsabili muncesc din greu pentru ca totul să iasă ca la carte.
Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide pe 17 noiembrie și se va încheia pe 2 ianuarie, î
În Brașov, oamenii se vor bucura de Târgul de Craciun din 30 noiembrie până pe 7 ianuarie.
Iar la Timișoara Târgul de Crăciun va fi deschis pe cea mai lungă perioadă: între 26 noiembrie 2023 și 7 ianuarie 2024.