Candidatul Victor Ponta a promis, premierul Victor Ponta trebuie să dea

Ultima actualizare:

    După ce a pierdut alegerile, Victor Ponta îşi bate capul cum să onoreze toate pomenile electorale cu care s-a lăudat
După ce a pierdut alegerile, Victor Ponta îşi bate capul cum să onoreze toate pomenile electorale cu care s-a lăudat

“Se majorează salariile, cresc pensiile, scad taxele”, sunt doar câteva din promisiunile făcute cu dărnicie de Victor Ponta în plină campanie electorală. Atunci era sigur că va ajunge în fotoliul de la Cotroceni şi alt premier va trebui să facă rost de bani pentru toate aceste promisiuni. Acum, premierul Victor Ponta spune, cu jumătate de gură, că se va ţine de cuvânt.

Ponta a amânat elaborarea bugetului pentru 2015 pentru că, spunea el, nu e corect să dirijeze cheltuielile viitorului premier, el fiind sigur că va fi ales preşedinte. Cum socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar Ponta nu a câştigat alegerile, tot el trebuie să facă bugetul pentru anul viitor şi nu va fi o sarcină uşoară. Golul produs de cea mai mare parte a „pomenilor electorale“ promise se ridică la circa 17 miliarde de lei, potrivit estimărilor lui Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, citat de adevarul.ro. Iată lista promisiunilor candidatului Ponta.• Salariul minim, majorat. Guvernul a promis că majorează din ianuarie salariul minim brut pe economie de la 900 la 975 de lei.• Salariile din sistemul sanitar. Guvernul a adoptat deja o ordonanţă prin care salariile angajaţilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială vor fi majorate de la 1 ianuarie 2015 cu 100 de lei. De majorare vor beneficia aproximativ 300.000 de persoane. Impactul bugetar al acestei măsuri e de 270 de milioane de lei.• Salarii mai mari pentru profesori. Premierul Victor Ponta a semnat săptămâna trecută, alături de alţi opt miniştri, un acord cu sindicatele din educaţie, care include, printre altele, măsura majorării salariilor profesorilor cu 5% la 1 martie 2015 şi cu 5% la 1 septembrie 2015.• Alocaţii dublate. Tot de la începutul anului viitor, circa 500.000 de copii care provin din familii defavorizate, ar urma să beneficieze de alocaţii duble. Impactul bugetar se ridică la aproximativ 250 de milioane de lei. • Pensii. Rovana Plumb, ministrul Muncii, ­anunţa în septembrie indexarea pen­siilor cu 5%, măsura fiind salutată atunci de primul-ministru. Impactul bugetar este de 2,7 miliarde de lei.• TVA redusă la legume şi fructe. Guvernul analizează scăderea acestei taxe la 9% pentru legume, fructe, produse bio şi carne.• Taxa pe stâlp. Taxa pe construcţiile speciale, aşa-zisa „taxă pe stâlp“, ar trebui să scadă din 2015 de la 1,5% la 1% din valoarea activelor, iar banii colectaţi să meargă la primării, declara premierul Victor Ponta în septembrie.

Flash politic

Imunitate. Comisia Juridică a Senatului și-a dat acordul, ieri, pentru începerea urmăririi penale în cazul Ecaterinei Andronescu și al lui Șerban Mihăilescu, acuzați de implicare în dosarul „Microsoft”. Tot ieri, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a recomandat plenului să dea curs solicitării Justiției de arestare preventivă a deputatului Ioan Adam, acuzat de cumpărare de influență în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure. Plenul Camerei Deputaţilor s-a conformat şi a votat pentru încuviinţarea arestării preventive. În acelaşi timp, deputații juriști au respins o cerere similară a Justiției, care vizează arestarea deputatului PNL Mircea Roșca. În schimb, deputatul Ion Diniță este foarte aproape de a ajunge după gratii. Camera Deputaților a aprobat cererea ministrului Justiției de încuviințare a arestării preventive a acestuia, acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul preşedintelui CJ Braşov, Aristotel Căncescu.• Amnistie. Proiectul legii amnistiei și grațierii, care a agitat spiritele între cele două tururi de scrutin, a fost respins ieri de deputați. Documentul a fost discutat ieri în Camera Deputaților și, după o scurtă pauză a parlamentarilor, acesta a fost respins. Dacă ar fi fost aprobat, mai mulți politicieni, încarcerați pentru corupție, puteau fi eliberați.• Putere. Președintele ales al României, Klaus Iohannis, a declarat ieri că Partidul Național Liberal (PNL), nou creat după câștigarea alegerilor de candidatul Alianței Creștin Liberale, intenționează să preia puterea de la actualul Guvern. Iohannis a precizat că acest lucru se va întâmpla în 2015 sau în 2016 (cu ocazia alegerilor parlamentare), însă nu în urma unei „cosmetizări a guvernului PSD”. Totodată, președintele ales a declarat că PNL nu va primi pe nimeni în structurile sale, descurajând orice tentativă de traseism politic.• Guvern. Klaus Iohannis a precizat că PNL așteaptă ca actualul guvern să prezinte bugetul pe 2015 în Parlament. „Să vină Guvernul și să ne arate de unde plătește pomenile electorale, ce taxe și impozite va crește și, în general, cum vede anul 2015”, a declarat liderul PNL, ieri, în cadrul unei intervenții televizate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net