Căsătorie în uniformă: un pompier și o polițistă și-au unit destinele
O frumoasă poveste de dragoste, împletită cu pasiunea pentru carieră vine de la Alba: un pompier din Câmpeni și-a unit destinul cu frumoasa lui iubită, Catinca, polițistă la Baia de Arieș.
Nimic neobișnuit până acum, însă cei doi miri au ținut să se căsătorească îmbrăcați în uniformele de serviciu. Atât de mare le este dragostea pentru ceea ce fac, încât au vrut să transforme o nuntă tradițională în ceva unic, doar pentru ei.
Nașii, oameni cu aceleași cariere
Mireasa nu a avut voal și trenă, însă a strălucit de fericire și mulțumire în uniforma Poliției Române. Alături i-au fost Adrian și Meda, nu întâmplător în aceleași uniforme! Destinul a făcut ca Ștefan și Catinca să-și aleagă drept părinți spirituali doi oameni dragi, care au îmbrățișat același cariere: el salvator, ea polițistă.
Evenimentul, care a avut loc în week-end, a fost surprins foarte frumos în imagini de către colegii pompierului Ștefan, care au împărtășit internauților din povestea de dragoste a celor doi miri.
Mesajul colegilor mirelui
„Ștefan și-a dorit dintotdeauna să devină pompier, iar în 2017 visul sau a devenit realitate. Catinca, femeia care avea sa îi devină soție, nu și-a imaginat să ajungă altceva decât polițist. De când Ștefan a devenit pompier, Adrian a fost cel care i-a călăuzit pașii. Sunt amândoi pe aceeași tură, iar Adi l-a învățat ce înseamnă să fii un adevărat pompier și cum să ajuți cel mai bine oamenii. Meda, soția lui Adrian, lucrează în poliție, iar când tânărul cuplu le-a cerut să le fie nași, au acceptat numaidecât.
Pentru că toți își iubesc arma, cum altfel să fie îmbrăcați la acest moment care unește destine? Cinste celor care iubesc ceea ce fac și onorează această uniformă!” este mesajul ISU Alba.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro