Cât durează iubirea la români. Divorțurile la notar, în creștere
Studii neacademice spun că iubirea nu durează mai mult de trei ani. Dacă e adevărat, atunci și armonia de cuplu se degradează simțitor imediat după această perioadă de înflăcărare. Căsnicia în România durează ceva mai mult, ceea ce înseamnă că românii își spun „adio” după câțiva ani în care își îndură cu greu partenerii sau fac eforturi reale să-și salveze mariajul. Câte divorțuri au loc anual în România și cum îi afectează pe copii separarea părinților.
Românii nu mai sunt adepții dictonului „până când moartea ne va despărți” și aleg să pună capăt unui mariaj chinuitor. Dacă în trecut adulții făceau eforturi pentru a păstra familia unită de dragul copiilor, dar cu sacrificarea totală a vieții de cuplu, acum tot mai mulți români consideră că o căsnicie de complezență poate afecta grav dezvoltarea armonioasă a copiilor lor. Anul, peste 30.000 de cupluri din România divorțează, iar două treimi dintre separări au loc pe cale amiabilă, la notar sau la Starea Civilă. Conform Institutului Național de Statistică, în 2016 (cele mai recente date disponibile) s-au înregistrat 30.497 de separări, cele mai multe fiind în județele Bihor, Brașov, Constanța, Iași, Prahova, Suceava, Timiș și în municipiul București.
În raportul aferent anului 2016 se arată că vârsta medie a bărbaților care au divorțat a fost 41,9 ani, iar vârsta medie a femeilor – 38,2 ani. Pe baza acestor date, statistica arată că o căsnicie durează, în medie, 9,2 ani în cazul bărbaților și 8,8 ani, în cazul femeilor. Pe județe, cea mai mare rată a divorțialității (numărul de divorțuri dintr-un an la mia de locuitori) s-a înregistrat în județul Brăila (1,92 de divorțuri la mia de locuitori), iar cea mai scăzută în județul Tulcea (0,48 divorțuri la mia de locuitori).
Cum îi afectează pe copii divorțul părinților
Decizia separării nu este ușoară, iar cuplurile care nu iau în considerare efectele ei asupra dezvoltării emoționale a copiilor lor fac o greșeală capitală. Cei mai mulți adulți care deschid acțiuni de divorț în instanță se războiesc de la cele mai banale lucruri, până la domiciliul și programul de vizitare a minorilor după separare. Cea mai întâlnită practică după divorț este alienarea parentală, prin instituirea unei bariere între partenerul „rău” și copilul lui.
Însă, un părinte poate acționa în defavoarea copilului său când încearcă să blocheze accesul fostului partener la propriul copil. Specialiștii consideră că mama și tatăl au o importanță egală în evoluția copiilor lor, indiferent de motivele care au condus la divorț.
„Rolul mamei și al tatălui sunt diferite în dezvoltarea copilului și în modelarea personalității sale. Mama are rolul de a-l proteja pe copil, în timp ce tatăl are rolul de a-l pregăti pe acesta pentru confruntarea de mai târziu cu lumea, cu viața. Ambii părinți sunt un model pentru copil, însă influența pe care o au asupra lui are valențe diferite”, spune Adriana Mitu, facilitator de programe pentru dezvoltarea cognitiv- emoțională a copiilor și adolescenților.
Însă, practica judiciară actuală ne arată că tatăl își găsește cu greu loc în viața copilului său după divorț, în ciuda recomandărilor europene.
Cât de egali sunt mama și tatăl după separare
Mama ocupă un rol central în viața copilului după divorț, beneficiind de statut aparte. Cu excepția cazurilor în care e decăzută din drepturile părintești, mama va obține cu ușurință custodia și domiciliul minorului, drept de pensie alimentară și, eventual, un program de vizitare a copilului de către tată. Numai că, în 2015, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a emis o rezoluție către toate statele membre UE prin care reafirmă o serie de valori și drepturi fundamentale ale ambilor părinți, dar și măsuri noi de promovare și garantare a egalității părinților după divorț. Pe lângă prevederi precum autoritatea părintească comună, medierea conflictelor ori dreptul ambilor părinți de a beneficia de concediu plătit pentru creșterea copilului, Rezoluția 2079/2015 introduce un element nou în practica judiciară, care se referă la reședința alternantă.
Acest lucru presupune că tatăl poate solicita și obține în instanță dreptul de a locui cu copilul său, în propria locuință, după un calendar stabilit cu mama biologică. Însă, experiența de până acum a instanțelor de judecată de la noi ne arată că această rezoluție nu e respectată în România, iar avocații ne spun unde greșesc instanțele.
„Rezoluția cu pricina nu și-a propus nici pe departe să supraevalueze calitățile taților sau să nege mamelor miracolul nașterii ori rolul pe care acestea îl au în familie și societate. Scopul documentului este readucerea în prim-plan a binecunoscutului principiu al interesului superior al copilului. Altfel spus, cred că este vorba de o încercare de menținere a unei stabilități în viața copiilor și ulterior divorțului. Continuitatea relațiilor și legăturilor personale cu ambii părinții sau prezența cât mai amplă a acestora în preajma copiilor, nu este altceva decât normalitate”, ne spune Adrian Amuza, avocat specializat în divorțuri.
Specialistul spune că implicarea și prezența părinților contribuie în mod esențial la formarea viitorului adult, nefiind nimic antagonic în asta. Educația maternă este complementară celei paterne. Este vorba de un întreg, nu de o competiție sau de o ierarhizare și toți cei implicați ar trebui să conștientizeze această realitate.
„Conceptul de reședință alternantă este consecința exercițiului comun al autorității părintești, respectiv al dreptului și obligației părinților de a colabora în luarea deciziilor importante referitoare la copilul lor. Dovada absolută că nimic nu se opune programelor egale de legături personale sau reședinței alternante este existența acelor hotărâri judecătorești care le dispun sau care încuviințează înțelegeri de acest tip ale părinților. Cu toate acestea, inerția defunctului Cod al familiei încă se resimte. În pofida modernizării legislației, a recomandărilor și uneori chiar a circumstanțelor particulare, vedem dispoziții prin care sunt stabilite eternele două weekenduri pe lună, deși foști soți sau foști parteneri locuiesc pe aceeași scară de bloc sau sunt vecini apropiați”, precizează avocatul.
