Ce drama ascunde familia lui Gigă Hagi. Kira Hagi a vorbit despre bunicul ei
Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, a povestit în cadrul emisiunii „În fața ta”, de la Digi24, drama prin care a trecut familia sa în perioada neagră a comunismului. Nimeni nu a știut până acum că străbunicul actriței a fost închis în lagărul din Aiud, bunicul din partea mamei a muncit la canal, iar unul dintre unchi a trecut prin ororile „Experimentului Pitești”.
La numai 24 de ani, Kira Hagi joacă într-unul dintre cele mai tulburătoare pelicule românești „Între chin și amin”, regizate de Toma Enache. Filmul spune povestea unui tânăr compozitor, deținut politic, pe nume Tase Caraman, ajuns la reeducare prin tortură în lagărul de la Pitești. Acesta reușește cu ajutorul credinței să scape cu viață. Filmul este de o încărcătură emoțională terbilă și zugrăvește una dintre cele mai negre perioade ale regimului comunist: „fenomenul” Piteşti, prin care deţinuţii politici, foarte mulți dintre ei studenţi de elită, tineri care se opuneau sistemului, au fost siliţi să se tortureze reciproc. În perioada 1949-1952 peste 5.000 de oameni și-au găsit sfârșitul în spatele gratiilor, inclusiv călăii, pentru ca nimeni vreodată să nu mai poată povesti ororile petrecute dincolo de zidurile pușcăriei.
Străbunicul a murit în închisoarea din Aiud
Invitată la emisiunea „În fața ta” de la Digi 24, Kira Hagi a povestit ce anume a determinat-o să se implice în acest proiect și să accepte rolul oferit în film. Tatăl Marilenei Hagi, Dima Vlahbei, adică bunicul Kirei și al lui Ianis Hagi, a avut tatăl închis în pușcăria de la Aiud timp de 15 ani. Asta, după ce a fost ținut prizonier de război în Siberia. Din păcate, străbunicul actriței avea să își găsească sfârșitul dincolo de gratii. „Srăbunicul meu a fost închis în lagărul de la Aiud, și, în timp ce filmam, mă ducea bunicul la Jilava, a fost un moment de vindecare pentru amândoi, în care mi-a povestit toate suferințele prin care a trecut el. Știam povestea, dar o știam vag”.
Unchiul a cunoscut ororile experimentului Pitești
Nu doar străbunicul din partea mamei a avut probleme cu comuniștii, ci și unchiul bunicii, susține Kira: „Unchiul bunicii mele a fost și el închis la Pitești, i-am luat un interviu și caseta a rămas.” Regizorul Toma Enache l-a cunoscut și el pe acest unchi, care s-a stins din viață însă înainte ca filmul să fie lansat: „El acum nu mai este și m-a impresionat povestea lui. Se uita la soția lui și spunea „Iată ce frumoasă e”. Când stătea la Pitești, primea cereri de divorț false și el nu le semna și spunea că „nu e adevărat, mă așteaptă acasă în fiecare zi”.
Bunicul Kirei Hagi, muncă forțată la canal
Actrița a povestit și despre bunicul ei, care a fost victima ororilor regimului comunist. „Bunicul meu a suferit foarte mult, a fost și la canal. Oricine poate spune că nu este ușor să fim vulnerabili, să povestim despre un moment din viața noastră în care suntem umiliți, forțați... A fost un moment foarte greu și îi mulțumesc lui Toma (n.r. regizorul Toma Enache) că m-a adus în acest proiect”, a spus Kira.
Kira le-a povestit americanilor despre comunism: ”Ei nu știu, sunt naivi”
Actrița a declarant jurnaliștilor că este uluitor cum tinerii din generația ei nu cunosc prea multe despre ce a însemnat comunismul. Ea le-a povestit colegilor săi de la Facultatea de Teatru și Film New York din LA, una dintre cele mai bune școli de practică în producția de film, despre ce s-a întâmplat în acea perioadă neagră din istoria României. „Le-am spus foarte multe despre comunism, pentru că ei nu știu, sunt naivi, nu realizează ororile care s-au întâmplat în întreaga lume, nu doar în România și ce efecte a avut comunismul în mai multe țări. E important să înțeleagă cât de dură e realitatea când vine vorba de comunism și ce traume a cauzat comunismul multor familii”.
Kira Hagi Kira a urmat cursurile facultății de Teatru și Film New York din Las Vegas, una dintre cele mai bune școli de practică în producția de film. A mai jucat în scurt-metrajele „București, te iubesc” (2014) și „Fragile” (2017).
Citeste si:
https://www.click.ro/vedete/romanesti/kira-hagi-fata-lui-gica-hagi-s-ang...
https://www.click.ro/vedete/romanesti/kira-fata-lui-gica-hagi-un-nou-pas...
Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună
Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții