Ce se mai întamplă pe cel mai mare șantier din România, podul de la Brăila peste Dunăre. Care este stadiul lucrărilor

Ultima actualizare:

    Pilonii podului peste Dunăre de la Brăila au depășit 120 de metri înălțimeFoto: Asociația Pro Infrastructura
Pilonii podului peste Dunăre de la Brăila au depășit 120 de metri înălțimeFoto: Asociația Pro Infrastructura

Pilonii podului suspendat peste Dunăre de la Brăila au depășit cota de 120 de metri înălțime. Macaragiii care lucrează la ridicarea pilonilor urcă în fiecare zi aproximativ 260 de trepte pentru a ajunge la 146 de metri deasupra solului.

”Ridicarea pilonilor podului peste Dunăre avansează aproape doi metri în fiecare zi iar turnarea pilonilor se face în sistem continuu. Sistemul de cofrare este ghidat prin laser și permite turnarea continuă a pilonilor astfel încât se lucrează 24 de ore din 24, 7 zile din 7”, explica recent secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu conform news.ro. Sistemul de cofraj glisant care se auto-ridică constant a fost realizat în Austria. Macaralele turn indispensabile ridicării pilonilor podului au început să fie sprijinite în pilonii turnurilor, urmând și ele să se auto-înalțe cu elemente metalice pentru a ține pasul cu avansarea lucrărilor la turnuri. Până la finalul anului autoritățile responsabile de buna desfășurare a lucrărilor promit că se va atinge cota finală a celor două turnuri. În 2021 va începe suspendarea cablurilor pe care se va sprijini tablierul metalic al podului

Înțeapă norii sau unul dintre pilonii podului de la Brăila
Înțeapă norii sau unul dintre pilonii podului de la Brăila

Ce lucrări se execută în prezent la podul peste Dunăre de la Brăila

În afara celor două turnuri se mai execută lucrări la cele două blocuri de ancoraj ale podului și la viaductele de acces, acolo unde există autorizație de construire. După ridicarea celor două turnuri, care vor avea fiecare 192,64 metri și vor fi practic cele mai înalte construcții din România va urma operațiunea de ridicare a cablurilor uriașe de oțel care vor susține tablierul podului.”Aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, îndeajuns cât să înconjoare pământul de două ori, se vor împleti și vor forma 16 toroane care vor alcătui două cabluri cu o lungime de doi kilometri fiecare. Greutatea totală a celor două cabluri este de peste 6.700 tone. Garanția oferită de constructorul japonez al cablurilor este de 120 de ani”, a anunțat Ministerul Trasnporturilor. Fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și va susține tablierul metalic cu ajutorul tiranților. Pe fiecare mal, cablurile se vor ancora în câte un bloc de ancoraj. Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone. În total vor fi 86 de segmente ale tablierului metalic care cântăresc în total peste 20.800 tone. În paralel, în șantierul naval din Brăila se asamblează cele 86 elemente ce vor constitui tablierul metalic al giganticului pod peste Dunăre. Aici table venită de la combinatul din Galați este transformată în elemente de tablier cu dimensiunile 30X25X3 metri. Aceste elemente sunt apoi testate, măsurate, pre-asamblate, vopsite și depozitate în așteptarea urcării pe barjă pentru a fi transportate în 2021 pe poziție.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974,30 de metri și va fi poziționat între km 4+596,10 si km 6+570,52 pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunare, măsurat de la Sulina). Podul de la Brăila va avea trei deschideri: o deschidere principala (1120 m) și două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila și 364,65 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Proiectul prevede și realizarea a peste 23 de kilometri de drum expres pentru a conecta podul. Este vorba de drumul principal Brăila - Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin, în lungime de 4,328 km. Asociația Pro Infrastructura trăgea la sfârșitul lunii octombrie un semnal de alarmă în ceea ce privește drumurile de legătură de la pod spre localitățile învecinate, Brăila, Jijila și Măcin: acestea nu sunt începute și este posibil să fie podul gata la termen, în 2022 și drumurile nu.

Citiți și

Stadiul podului peste Dunăre de la Brăila, cel mai mare proiect de infrastructură rutieră început după Revoluție

Lucrările la podul suspendat peste Dunăre înaintează rapid. Ce obstacol ar putea încetini construcția

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
Crowne Plaza Drona2 5 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net