Cine iese la pensie în luna iunie 2021. Lista cu vârstele standard de pensionare

Ultima actualizare:

    În luna iunie 2021, se pot pensiona femeile născute în noiembrie 1959, la atingerea vârstei de 61 de ani și o lună
În luna iunie 2021, se pot pensiona femeile născute în noiembrie 1959, la atingerea vârstei de 61 de ani și o lună

Crește sau nu vârsta standard de pensionare? Este întrebarea pe care și-o pun mulți români aflați în prag de pensionare. Ministerul Muncii are în lucru modificarea Legea Pensiilor, care prevede și creșterea vârstei de pensionare pentru femei. Dar iată câți ani au doamnele care pot ieși din activitate în iunie 2021, potrivit listei cu vârstele standard de pensionare aflată în vigoare.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat încă de la primirea portofolilului că are în vedere modificarea Legii Pensiei.

Vârsta de pensionare va crește la femei, când Legea Pensiilor lor va fi modificată

Se lucrează la ea încă de la începutul anului, iar premierul Florin Cîțu a recunoscut că vor fi schimbări importante. O dată faptul că românii vor putea lucra până la 70 de ani, opțional, și că vârsta de pensionare a femeilor va crește treptat, așa cum este scris și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Întrebat dacă în 2023 am putea să avem parte de prima creştere a vârstei de pensionare pentru femei Cîţu a spus: „Este posibil”.

Guvernul își dorește egalizarea vârstei de pensionare dintre bărbați și femeie. În prezent, domnii ies din activitate la 65 de ani, în timp ce legea actuală prevede că vârsta standard la doamne este de 63 de ani. Dar, nu s-a atins, deocamdată, nici măcar acest prag.

Potrivit listei cu vârstele standard de pensionare aflată în vigoare, în luna iunie 2021 se pot pensiona cele născute în noiembrie 1959, la atingerea vârstei de 61 de ani și 7 luni, cu un stagiu complet de 31 de ani și 7 luni. La fel și cele născute în decembrie 1959, dar în luna iulie.


    Tabelul indică vârsta exactă de pensionare la femei, în funcție de luna și anul nașterii, până la atingerea pragului de 63 de ani
Tabelul indică vârsta exactă de pensionare la femei, în funcție de luna și anul nașterii, până la atingerea pragului de 63 de ani

O dată la trei luni se adaugă o lună la vârsta de pensionare, astfel că pragul de 63 de ani va fi atins abia în 2030, când vor ieși din activitate femeile născute în ianuarie 1967, cu un stagiu maxim de cotizare de 35 de ani.

Pentru că și acesta va crește treptat, în același timp cu anii. Bărbații au atins ambele praguri.

Nouă formulă de calcul pentru stabilirea pensiei

Noua lege a pensiilor vine și cu o nouă formulă de calcul, a cărei introducere este asumată de guvern în PNRR. Va fi bazată de numărul de puncte realizat de beneficiar potrivit principiului contributivității. Pensiile speciale sunt limitate la nivelul permis de Constituție.

„Se încearcă în acest fel corectarea unei mari părți din inechitățile sistemului public de pensii prin eliminarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit. Vreau să vă spun că reforma pensiilor sau să faci un sistem de pensii sustenabil nu este aşa uşor”, a declarat premierul.

În următoarea perioadă, se vor pensiona ”decrețeii”, care ar putea prăbuși sistemul de pensii și așa șubred. Din 2030, 1,8 milioane de români vor ieși la pensie de deodată. Dar e posibil să iasă și mai repede anticipat.  

Alte modificări aduse la Legea Pensiilor

În noul act normativ se are în vedere modificarea categoriei de pensie anticipată, iar persoanele care au realizat cel puțin 8 ani peste stagiul complet de cotizare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard, cu cel mult 5 ani.

Acest tip de pensie este reglementat și de legislația europeană, acordat ca o recompensă pentru persoanele care au contribuit o perioadă mult mai mare la sistemul de pensii decât perioada de contribuție prevăzută de lege.

Perioadele asimilate, precum stagiu militar, studii universitare, concedii pentru creșterea copiilor, vor fi păstrate și valorificate la calculul pensiilor de limita de vârsta și invaliditate.

Noul sistem de pensii va prevedea plata unei pensii minime, a cărei valoare va fi raportată la salariul minim brut pe economie, pentru persoanele cu stagiu minim de cotizare satisfăcut, spune documentul.

În ianuarie 2023 vor intra în vigoare modificările aduse la Legea Pensiei

Parametrii concreți ai pensiei minime vor fi definitivați în faza elaborării propunerii de politică publică, având în vedere sustenabilitatea financiară a sistemului și nevoia menținerii pensionarilor peste pragul de sărăcie.

Acordarea pensiei minime va fi condiționată de testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei.

Adoptarea noii legi privind sistemul de pensii este prevăzută pentru trimestrul 4 din 2022, cu intrare în vigoare din ianuarie 2023.

Citește și: 

Apocalipsa pensiilor. Ce se va întâmpla din 2030 când 1,8 milioane de decreței se vor pensiona deodată

Raluca Turcan anunță o nouă Lege a pensiilor, gata la final de 2022. Ce se schimbă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net