Comuniștii au vrut să dărâme Coloana Infinitului de 3 ori
Un detaliu destul de puțin cunoscut din odiseea Coloanei Infinitului, inițial „Coloana recunoștinței fără sfârșit” înălțată de Constantin Brâncuși la Tg. Jiu și inaugurată la 27 octombrie 1938, este încercarea repetată a comuniștilor de a o dărâma. Nu o dată, ci de trei ori, totul culminând în 1953 cu acțiunea concretă de demolare a acesteia cu ajutorul unor lanțuri legate la un tractor. Din fericire, Coloana s-a dovedit mai puternică, învingându-i până și pe comuniștii staliniști ai României deceniului șase din secolul trecut.
„Coloana Infinitului” a fost ridicată ca parte a unui ansamblu dedicat eroilor gorjeni căzuți în timpul Primului Război Mondial, „Ansamblul Monumental Calea Eroilor” sau „Calea Sufletelor Eroilor”, așa cum Constantin Brâncuși însuși își numise opera. Aceasta – în lungime de 1,8 kilometri, mai cuprindea Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului (toate amplasate în Parcul Municipal din Târgu Jiu), ajungând până la parcul cel nou, pe atunci, construit special pentru amplasarea Coloanei. Ampla lucrare fusese comandată din 1934 de Liga Națională a Femeilor Gorjene condusă de Arethia Tătărescu, soția prim-ministrului liberal de atunci, Gheorghe Tătărescu, care își convinge soțul să aloce banii necesari din fondurile Ministerului Lucrărilor Publice. Inaugurarea ansamblului a avut loc la 27 octombrie 1938, fără ca Brâncuși să fie prezent la festivitate, artistul întorcându-se în Franța cu o lună mai devreme.
Din start, Coloana Infinitului a fost considerat cel mai important element din trilogia „Masa - Poarta - Stâlpul”, cum denumea Brâncuși cele trei lucrări majore ale ansamblului. Nimeni nu bănuia că, peste puțin mai mult de un deceniu, un alt regim – cel comunist – va încerca să pună la pământ tocmai acel element-simbol al operei brâncușiene. Și nu o dată, ci chiar de trei ori: în 1949, 1951 și 1953.
Într-un articol semnat de Dr. Sorin Lory Buliga, geolog cu un doctorat în Brâncuși, pentru revista Historia, intitulat „Coloana fără Sfârșit era cât pe ce să-și găsească sfârșitul”, aflăm amănunte surprinzătoare despre aceste tentative. „În Arhivele Naționale ale județului Gorj se găsește adresa nr. 2876 din 17 mai 1949 a Secției de Artă și Cultură a Comitetului Provizoriu Gorj, către Serviciul Arte Plastice din cadrul Ministerului Artelor și Informațiilor. Prin aceasta se cere nici mai mult, nici mai puțin decât demolarea Coloanei fără Sfârșit, decizie aparținând colectivului de agitație și propagandă P.M.R. luată în ședința din 16 mai 1949. Mai concret, atunci „s’a hotărât ca să se desființeze monumentul construit de Gh. Tătărescu din romburi subt formă de stalp cu înălțimea de 29 m., din material de fontă…”, scrie Sorin Lory Buliga. Aflăm apoi că Ministerul Artelor și Informațiilor, prin adresa nr. 3364 din 24 mai 1949, a transmis Comitetului Provizoriu al Județului Gorj „că la prima ședință a Comisiunii Superioare a Monumentelor Publice va fi discutată chestiunea monumentului construit de Gh. Tătărescu la Tg.Jiu”. Se face specificația că „până la soluționarea chestiunii de către susnumita Comisiune, monumentul rămâne în starea în care se află”.
Primele tentative de demolare a sculpturii au loc în 1949 și 1951, însă doar pe hârtie
Intenția de a demola Coloana fără Sfârșit este reluată doi ani mai târziu, de această dată de către Sfatul Popular al orașului Târgu-Jiu. Astfel, conform articolului semnat de Sorin Lory Buliga, în ziua de 7 martie 1951 (coincidență sau nu, este fix ziua în care Academia Română respingea ideea de a avea lucrări brâncușiene în Muzeul Național de Artă), Secția de Gospodărie Comunală şi Industrie Locală a Sfatului Popular de Subordonare Regională al orașului Târgu-Jiu trimitea Ministerului Afacerilor Interne, Departamentul Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, adresa nr. 3877 cu următorul text: „Întrucât orașul Tg. Jiu a moștenit de la vechile regimuri burghezo-moșierești diferite monumente așezate fără nici o estetică pe raza orașului și fără să aibă un rol bine definit pentru culturalizarea poporului, așa cum de exemplu se află și o coloană metalică introdusă în fundament de beton și situată în partea de Est a orașului în noul parc creat în cursul anului 1937. Ținând seama că această coloană prin materialele rezultate din demontarea ei ar putea folosi la alte lucrări edilitare de primă necesitate a orașului Tg. Jiu, vă rugăm a ne da cuvenita aprobare pentru dărâmarea ei, materialele fieroase rezultate putând fi predate D.C.A. din localitate. Coloana are o înălțime de circa 29 metri, lățime de 1 metru, în formă de X trunchiuri de piramide suprapuse. Înaintăm alăturat și o schiță de plan a coloanei”.
În cursul aceleiași luni, mai scrie Buliga, Departamentul Gospodăriei Comunale al Ministerului Afacerilor Interne înaintează Comitetului pentru Artă de pe lângă Consiliul de Miniștri prin adresa nr. 3963/40659/1951, „lucrarea Sfatului Popular Tg. Jiu de a se demola o coloană metalică instalată în oraș”. Textul adresei este următorul: „Vă trimitem alăturat în original, lucrarea nr. 3877/1951 a Sfatului Popular a orașului Regional Tg. Jiu, referitor la propunerea de a se demola o coloană metalică instalată în oraș. Menționăm că acest monument face parte dintr-un grup de 3 monumente situate într-un ax (coloana metalică – arcul de piatră din parcul public și masa rotundă de piatră. Vă rugăm a aviza asupra propunerii Sfatului Popular și odată cu răspunsul Dvs. a ne restitui întreaga corespondență. Director Neculai Iosub Inginer Șef A. Caras”. Comitetul pentru Artă înaintează documentația primită de la Departamentul Gospodăriei Comunale referitoare la cererea de dărâmare a coloanei metalice, Academiei Republicii Populare Române, Comisia Științifică a Muzeelor și Monumentelor Istorice și Artistice, la data de 5 ianuarie 1952, cu următoarea adresă: „La Nr. 24/951, referitor la cererea Sfatului Popular al Orașului Tg. Jiu, pentru dărâmarea coloanei metalice din acel oraș, opera sculptorului gorjan Brâncuș, vă aducem la cunoștință că, Comitetul pentru Artă, în urma cercetărilor făcute, a ajuns la concluzia că această lucrare, putând fi considerată ca o operă decorativă, inspirată din formele artei populare din regiune, poate fi menținută ca atare”. Articolul semnat de Buliga mai menționează că Academia R.P.R. comunică Comitetului pentru Artă, la data de 18 ianuarie 1952, următoarele: „Biroul Comisiei Științifice a Muzeelor, Monumentelor Istorice și Artistice, luând în discuție adresa Dvs. Nr. 38737 prin care ne faceți cunoscut că Sfatul Popular al orașului Tg. Jiu a cerut dărâmarea coloanei din metal din oraș, opera sculptorului gorjan Brâncuș, vă aducem la cunoștință că întrucât Dvs. ați constatat că această lucrare este o operă decorativă, inspirată din formele artei populare din regiune și merită să fie menținută ca atare, biroul a hotărât să faceți cunoscut Sfatului Popular al orașului Tg. Jiu, că această coloană nu trebuie distrusă, ci conservată, fiind un monument de artă. / Președintele Comisiei / Acad. C. Moisil / Secretar / H. Bălănescu”.
În 1953, Tănăsie Lolescu a încercat să dărâme Coloana cu un tractor
Se părea că „sentința” academică va permite încheierea încercărilor de punere la pământ a monumentalei lucrări. Dar, nu! Anul următor are loc cea mai concretă tentativă de distrugere a Coloanei Infinitului, când un activist local, Tănăsie Lolescu, „înarmat” cu lanțuri și un tractor, încearcă efectiv să doboare Coloana. Povestea ar fi aceasta, conform lui Buliga: „În primăvara anului 1953, pe când T. Lolescu era activist, deputat și membru în comitetului executiv al Consiliului popular al orașului Târgu-Jiu (care-l avea ca președinte pe tov. Drăghici), a făcut parte la un moment dat din comitetul de organizare a Festivalului Mondial al Tineretului, care urma să se țină la București. Cu această ocazie, organizațiile de tineret ale partidului au primit sarcina să adune fonduri. Cum tinerii nu prea aveau bani, cel mai simplu lucru era ca aceștia să fie obținuți din strângerea fierului vechi (acțiune ținută la oraș și la sat). Pentru circumscripția lui T. Lolescu (ce ținea de la prefectură până la regiment, incluzând astfel parcul Coloanei), tov. Babalâc, primul secretar al raionului, i-a dat acestuia sarcina de a da „Coloana jos și să scoatem bani”. Cum tov. Drăghici (primarul) nu a avut nimic împotrivă, Lolescu s-a dus la Sovrom Petrol (instituție condusă de un director român, numit Porojnicu, și unul rus, numit Naghiev) și a cerut un tractor Kirov de la directorul rus, care însă a refuzat politicos să-l ajute. A mers apoi la Școala de tractoriști de la Vădeni, la directorul Olaru, de unde a obținut un tractor I.A.R. și de unde a luat și câteva lanțuri. Spre seară, s-a dus împreună cu tractoristul Milotin și au legat lanțurile de Coloană și au tras de ea cu tractorul, dar lanțurile s-au rupt. S-au urcat apoi pe acoperișul tractorului și au legat lanțurile la un nivel mai sus, trăgând din nou, dar singurul rezultat a fost că tractorul s-a ridicat în partea din spate. La ultima încercare lanțurile s-au rupt din nou și acțiunea a fost abandonată. La ședința cu primul secretar i s-a raportat acestuia eșecul dărâmării Coloanei, drept care tov. Babalâc l-a făcut „neputincios”, supărat că i-au fost „înșelate așteptările”.
Viața acestui Tănăsie Lolescu e un exemplu de om adaptat perfect la timpurile pe care le-a trăit în lunga sa viață. „A fost rând pe rând slugă la un cârciumar din București (în așa-zisul regim burghezo-moșieresc), apoi secretar la Uniunea Tineretului Muncitoresc Strehaia, secretar cu probleme organizatorice la Târgu-Jiu (1953), președinte al Consiliului Popular Orășenesc Motru (1989) și, la pensie, Maestru Venerabil al Respectabilei Loji „Hobița”. Este notabil faptul că „fratele Lolescu Tănăsie” a condus în ultimii ani ai vieții prima lojă masonică sătească din lume și singura de acest fel din România (loja avea 12 membri, oameni cu o poziție importantă în comunitate, printre aceștia numărându-se un preot, un învățător, un consilier local și un inginer din cadrul Primăriei Peștișani), ce făcea parte din Marea Lojă Națională a României, condusă pe atunci de marele maestru Viorel Danacu”, mai scrie Sorin Lory Buliga în articolul menționat.
Coloana lui Brâncuși s-a dovedit, însă, mai puternică decât intențiile vrăjmașilor ei. Și a rămas la locul ei, așa cum ar trebui să rămână, pe veșnicie, și întreg ansamblul Căii Eroilor. De altfel, miercuri, 19 februarie, de „Ziua Brâncuși”, Secretarul de stat în Ministerul Culturii, Liviu Brătescu, a declarat că în Programul Naţional de Restaurare pe anul 2020 a fost inclusă și finanţarea pentru restaurarea elementelor care fac parte din Ansamblul Monumental "Calea Eroilor", dar și că dosarul pentru includerea acestuia în patrimoniul UNESCO este complet şi nu au fost primite observaţii din partea experţilor care l-au analizat, urmând ca acesta să fie dezbătut la cea de-a 44-a Convenţie a Comitetului Patrimoniului Mondial ce va avea loc în această vară.
