Consilier local din Deta, ucis în timpul unei partide de vânătoare

Ultima actualizare:

Un consilier local din Deta și-a pierdut viața în mod absurd, după ce a fost împușcat din greșeală în timpul unei partide de vânătoare.

image

Un consilier local din Deta, în vârstă de 36 de ani, din partea Pro România, și-a găsit sfârșitul după ce a fost împușcat în cap din greșeală, în timpul unei partide de vânătoare, chiar de nașul copiilor săi, fost candidat la consiliul local Deta din partea PSD. 

Tragedia a avut loc în zona localității Livezile, pe fondul de vânătoare Deta.

Autoritățile s-au deplasat la fața locului, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. 

Polițiștii Secției 8 Rurale Deta au fost sesizați cu privire la accident și au luat imediat măsurile legale care se impun, relatează tion.ro

Polițiștii Secției 8 Rurale Deta au fost sesizați cu privire la faptul că, pe fondul de vânătoare din Deta a fost organizată o partidă de vânătoare în urma căreia, un bărbat, de 36 de ani, a fost împușcat accidental de un alt bărbat, de aceeași vârstă. În urma incidentului, bărbatul a decedat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Tragediile la vânătoare nu sunt o raritate

Accidentele la vânătoare nu sunt deloc o raritate. Anul trecut, în mai, un bărbat din Bihor, în vârstă de 40 de ani, a fost împușcat în cap în timpul unei partide de vânătoare ilegale. Din fericire, bărbatul a scăpat cu viață, chiar dacă starea sa inițială era una gravă și a necesitat o operație chirurgicală complexă, la secția de UPU a spitalului județean din Oradea. 

Incidentul s-a întâmplat în zona Beiuș, lângă localitatea Meziad, iar bărbatul nu avea autorizație pentru a vâna în regiunea respectivă. 

O altă crimă accidentală, care s-a produs în timpul unei partide de vânătoare, a avut loc în zona Husasăul de Criș. Doi bărbați care făceau braconaj în regiune au sfârșit tragic după ce unul dintre ei l-a împușcat pe celălalt din greșeală cu arma de vânătoare din dotare. 

Nesuportând gândul că și-a ucis prietenul, celălalt bărbat și-a pus singur capăt zilelor cu aceeași armă de vânătoare. 

Inițial, soția celui care și-a ucis accidental partenerul de vânătoare a alertat autoritățile din cauză că soțul ei nu ajunsese acasă, polițiștii l-au găsit pe acesta în regiunea în care mersese la vânătoare cu puțin timp în urmă. 

    Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!     

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net