Mamaia, magnetul Litoralului. Constanța, între istorie și distracție. Tu unde vrei să mergi vara asta?

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Vara a început în forță, cu temperaturi de iulie chiar, așa că turiștii sunt așteptați în stațiuni. Reporterii Click! au furat startul și au dat i raită de la sudul la nordul Litoralului. Ieri v-am prezentat Sudul, azi vă spunem ce e nou în Constanța și Mamaia-Năvodari.

Plaja din Mamaia
Plaja din Mamaia este pregătită deja pentru a primi turistii. Foto: Ovidiu Oprea

Deși vara a început de doar câteva zile, Mamaia nu se dezminte. Ajunși aici am dat de străzi pline și plaje deja ocupate de turiști. Hotelurile cu facilități și programe pentru copii au fost luate cu asalt, mai ales că în week-endul trecut a fost 1 Iunie.

Nu toate unitățile de cazare au fost deschise, dar cele pe care le-am vizitat, Hotel del Mar și Complexul Phoenicia, ne-au arătat că turismul românesc este pe calea cea bună. O mențiune pentru cel din urmă care rămâne etalonul pe litoral pentru familiile însoțite de copii. Am văzut mulți copii fericiți, oameni veseli și ăsta este cel mai bun barometru.

Terse Centru Istoric Constanța
Centrul Istoric al Constanței s-a umplut de terase care își aștepată clienții. Foto: Click!

Hotel-muzeu în centrul istoric al Constanței

Centrul istoric al Constanței este în lucru. Istoria celui mai mare oraș din Dobrogea se descoperă pe străzile pline de clădiri vechi și vestigii ale unor vremuri frumoase și demult apuse. Aici a apărut un hotel eveniment, o investiție pe care Capitala de exemplu nu o are.

Hotel Lupa din Constanta
Din restaurantul hotelului Lupa se văd vestigiile Cetății Tomis. Foto: Click!

Este vorba de Hotel Lupa de patru stele, amenajat peste vestigiile din vechea Cetate Tomis. Cei care iau masa în restaurantul hotelului pot vedea istoria chiar sub picioarele lor: mâncăruri din secolul XXI în decor original din secolele II-III. Hotelul a fost ridicat în șapte ani: nu mai puțin de 4 ani au durat aprobările pentru realizarea investiției, iar 3 ani lucrările propriu-zise.

Cazinoul din Constanța
Lucrările de renovare ale Cazinoului din Constanța vor fi încheiate în acest an. Foto: Click!

După ce ne-am plimbat prin frumosul centru istoric al Constanței am ajuns pe faleză și am admirat cea mai cunoscută clădire a Constanței: Cazinoul. Acesta este pe ultima sută de metri cu lucrările de reabilitare, iar autoritățile spun că va fi redat circuitului turistic până la sfârșitul acestui an.

Delfinariul din Constanța
La Delfinariu s-a născut primul pui în captivitate. Foto: Click!

Delfinariul, cel mai căutat loc din Constanța

Nu puteam veni la mare fără să trecem pe la cel mai căutat loc de pe litoral, Delfinariul din Constanța. Mai ales că aici s-a petrecut o premieră, primul pui de delfin născut la Delfinariul Constanţa. I se spune Baby și a venit pe lume pe 8 martie, angajaţii Delfinariului având o surpriză când l-au văzut în bazin.

Puiul este născut de către o femelă a delfinariului, Chen Chen, iar tatăl este un mascul adus din Ucraina. Din această țară afectată de război au fost salvate și aduse la Constanța trei femele și un mascul care s-au alăturat celor doi delfini, Ni Ni și Chen Chen, chiriași vechi ai locului.

Sala Delfinariului și-a mărit capacitatea de la 600 la 1.300 de locuri și poate găzdui spectacole atât vara, cât și iarna. Accesul la spectacolele de aici costă 60 de lei pentru adulți și 15 lei pentru elevi și studenți. Copiii sub 7 ani au intrarea gratuită. Biletele pot fi procurate între orele 9.30-15.00, de luni până duminică de la casieria din incinta Delfinariului sau online.

Roata panoramică din Constanța
Roata panoramică „Tomis Eye” este una dintre atracțiile Constanței. Foto: Ovidiu Oprea

Și distracția la Constanța poate continua cu roata panoramică. Cunoscută sub numele de „Tomis Eye” a fost inițial instalată în vara anului 2020 în parcarea de la Poarta 1. După ce a fost demontată în 2021 și relocată temporar în Eforie Nord, roata panoramică a fost adusă înapoi în Constanța, fiind acum amplasată în Portul Turistic Tomis.

Piscina hotel Mamaia
Hotelurile cu piscină sunt cele mai căutate de pe litoral. Foto: Ovidiu Oprea

Litoralul în cifre, la început de sezon

În acest an se înregistrează un record de hoteluri care au ales să ofere servicii all inclusive. S-au înregistrat 51 de hoteluri all inclusive, cu 23.746 de locuri de cazare, în creștere cu 28% față de anul trecut. Pe tot litoralul există 4.000 de unități de cazare, în 387 de hoteluri: opt hoteluri de 5*, 81 de 4*, 210 de 3*, 73 de 2* și 15 de 1*. Dintre acestea 71 au piscină, 19 au SPA și 46 au room-service.

„Riviera Românească” pare a fi revenit la inima turistului autohton care vrea să se distreze „acasă” și să nu mai plătească sejururi la străini. Potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, rezervările pentru litoral făcute la începutul lui 2024 sunt mult mai mari față de perioada similară a anului trecut, fiind în medie cu 25% peste cifrele din 2023. Programele "Înscrieri Timpurii" s-au bucurat de un interes major, rezervările pornind încă din toamna anului trecut cu reduceri de până la 60% din tariful pachetelor de bază. La acest lucru au contribuit și voucherele de vacanță a căror valoare în 2023 a fost de aproape două miliarde de lei, 95% dintre acestea fiind deja decontate.

„Pe Riviera Românească sunt disponibile în acest an 4.000 de unități de cazare clasificate”, conform Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu 155.927 de locuri de cazare, în creștere cu 15% față de 2023. Acestea reprezintă 25% din numărul total de locuri din România.

Telegondola din Constanța, una din atracțiile litoralului
Mamaia văzută din cer, sau atracția unei plimbări cu telegondola. Foto: Ovidiu Oprea

 Concluzia? Îngropat de mulți, litoralul românesc nu se predă și luptă să convingă turiștii că merită să i se dea o șansă. Așadar veniți la mare la români cât de repede puteți. Meteorologii anunță 33 de grade celsius, apa mării este și ea foarte caldă, în jur de 20 de grade.

Spectacol la un hotel din Mamaia
Multe hoteluri oferă turiștilor în prețul sejurului programe artistice. Foto: Ovidiu Oprea

Prețurile la cazare cu care începe vara 2024

Pentru cazare cu mic dejun pentru un hotel de trei stele, tarifele la început de iunie sunt între 120 și 170 de lei , pentru hoteluri de patru stele între 170 și 250 de lei, iar în zona allinclusive tarifele sunt cuprinse între 370 de lei și 500 de lei, preț valabil pe cameră, pentru două persoane.

Tarifele pe litoral au crescut în medie cu 10-15% față de perioada similară a anului trecut, dar există de exemplu la cazare hoteluri care le-au păstrat pe cele din 2023. Astfel, prețul mediu al unui sejur pe litoral este de 2.250 de lei, față de 1.750 de lei, cât a fost anul trecut, cu o durată medie a sejurului de 4,5 nopți.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net