Cozi infernale pentru taxa de pod de la Fetești. Mesajul viral al unui șofer. „Nu mă duce capul să înțeleg de ce”
Un șofer român și-a exprimat public frustrarea după ce a parcurs de mai multe ori Autostrada Soarelui spre litoralul românesc. Acesta a semnalat că există o lipsă a educației rutiere și a observat că unii conducători auto au un comportament haotic în trafic. Cea mai mare problemă, din punctul său de vedere, este coada formată la pentru taxa de pod de la Fetești.

Într-o postare pe Facebook, un șofer român acuză că mulți participanți la trafic fac manevre periculoase. De asemenea, el se arată revoltat de faptul că mulți conducători auto preferă să stea ore întregi la coadă, decât să apeleze la una dintre celelalte trei modalități.
Șofer român, revoltat de modul în care se circulă pe Autostrada Soarelui (A2)
Un șofer român, blogger, susține că sunt mulți conducători auto care nu circulă în siguranță pe Autostrada Soarelui. Acesta a afirmat că în ultimele două săptămâni a făcut de patru ori drumul până la 2 Mai și înapoi și a tras o concluzie șocantă: mulți nu știu să conducă pe autostradă, punând în pericol viața altora.
„Oameni buni, pur și simplu te iei cu mâinile de cap, nu ai cum să conduci pe Autostrada Soarelui fără să simți c-o să explodezi de nervi și de frustrare.
Este efectiv plin de іmƅесіꓲі care habar nu au să conducă pe autostradă. Dar pe lângă că habar nu au să conducă, kilometru după kilometru trăiești cu impresia că asiști la o provocare de genul: „hai să vedem dacă putem să ne ѕіnսсіdеm”.
Ceea ce, în sine, n-ar fi o mare problemă. Fiecare poate să facă ce vrea cu viața lui, inclusiv să-i pună саpăt, dacă asta dorește. Problema e că ѕіnսсіdеrіlе pe autostradă de obicei implică și alte mașini, multe alte mașini”, a scris bloggerul într-o postare pe Facebook.
Cozi uriașe pentru plata taxei de pod de la Fetești
O altă problemă semnalată de acesta este legată de coada kilometrică ce se formează la ghișeul pentru plata taxei de pod de la Fetești - Cernavodă. Bloggerul se declară șocat de faptul că șoferii preferă să stea cu orele în coloană, în contextul în care există alte trei moduri de plată care nu implică statul la coadă. Conducătorii auto pot achita taxa online, prin SMS sau în benzinării.
„Prieteni, efectiv nu mă duce саpսl să înțeleg ce-i mână în această luptă іmƅесіꓲă pe cei care aleg să se așeze la coadă să plătească taxa aia cash, în loc să-și vadă de drum spre locul în care își vor petrece vacanța. Sau, dimpotrivă, să-și vadă de drumul spre casă pentru că, desigur, tot coadă e și pe sensul spre București. Nu mă duce саpսl, oricât am încercat nu mă duce саpսl să înțeleg de ce.
Taxa aia de pod se poate plăti online, se poate plăti prin SMS, se poate plăti la benzinării, se poate plăti în orice alt mod în afară de stat la coadă și plătit cash. Mai mult de atât, ai 24 de ore la dispoziție”, a mai afirmat șoferul.
Bloggerul, sătul deja de Autostrada Soarelui, subliniază că acea taxă poate fi achitată în 24 de ore și nu trebuie neapărat achitată chiar înainte de a trece podul. Mai mult decât atât, șoferul susține, într-o notă ironică, faptul că încă mai există oameni cărora le este frică să facă plați online, cu cardul.
„Nu te grăbește nimeni s-o plătești exact în momentul în care treci pe la stația de taxare. Poți să ajungi la cazare, sau poți să ajungi acasă, poți să ajungi în orice loc din lumea asta în 24 de ore și, odată ajuns, să scoți telefonul și să plătești taxa aia ոеոѻroсіtă.
Ți-ai găsit, vajnicii urmași ai dacilor liberi preferă să se așeze la coadă, pentru că, nu-i așa, card citit invers este drас și SMS-urile sunt unealta dіаvoꓲսꓲսі sau ceva. În plus, ce vacanță e aia care nu începe, sau nu se termină, cu nervi și cu stat la coadă? N-ai cum, frate, n-ai cum să-i scoți rѻmȃոսꓲսі coada din ADN”, a mai scris șoferul român.
Cât costă taxa de pod Fetești - Cernavodă în 2026
Taxa de pod Fetești - Cernavodă diferă în funcție de categoria vehiculului și numărul de treceri. Pentru mașinile cu masa totală de până la 3,5 tone se plătește 19 lei pentru o singură trecere. Vehiculele de transport persoane sau marfă cu masa cuprinsă între 3,5 și 12 tone, taxa ajunge la circa 69 de lei, conform cnadnr.ro.
Pentru două treceri, mașinile cu masa de până la 3,5 tone tariful standard este de 38 de lei, iar pentru cele de transport marfă dau persoane cu masa între 3,5 și 12 tone este 137 de lei. De asemenea, pentru vehiculele de mare tonaj tarifele cresc progresiv. Taxa este în jur de 94 de lei pentru camioanele de peste 12 tone cu maximum trei axe și până la 133 de lei pentru cele cu patru axe sau mai multe.
Pentru două treceri, în cazul vehiculelor de mare tonaj, tarifele sunt între 187 lei și 266 lei. Taxa se aplică la fiecare traversare a podului și poate fi achitată atât înainte de trecere, cât și ulterior, dar nu mai târziu de ora 24:00 a zilei următoare.


































