Cu ce ne vaccinăm? Cu Pfizer sau Moderna? 4 întrebări, 4 răspunsuri

Ultima actualizare:

    În aceste zile continuă  imunizarea personalului  medical din România
În aceste zile continuă imunizarea personalului medical din România

Românii dezbat deja cu ce ser să se vaccineze împotriva noului coronavirus: cu cel produs de Pfizer – BioNTech, distribuit de Uniunea Europeană, sau cu cel de la Moderna, folosit pentru imunizarea populaţiei în SUA? Mulţi medici cred însă că e puţin probabil ca vaccinul de la compania americană să ajungă în România.

Bucurie doar pe jumătate, după ce serul anti - COVID - 19 produs de compania farmaceutică americană Moderna a primit acceptul Agenţiei Europene a Medicamentului. Reprezentanţii companiei au declarat chiar că intenţionează să deschidă o fabrică în Elveţia. Cea mai mare parte a cantităţii de vaccin fabricată de Moderna a fost contractată de piaţa nord-americană.  

 Va fi distribuit serul de la Moderna şi la noi? „S-ar putea ca vaccinul să nu ajungă deloc în România, întrucât autorităţile americane au declarat că, mai întâi, vor fi asigurate persoanele din SUA. Asta înseamnă 300 de milioane de vaccinuri, adică 600 de milioane de doze, pentru toată populaţia. Gratuit”, explică, pentru adevarul.ro, profesorul doctor Viorel Alexandrescu, virusolog, fost director al Institutului Cantacuzino din Bucureşti şi şef al Centrului Naţional de Referinţă pentru Gripă.  Prima doză de Pfizer,  a doua de la Moderna? „Nu, vaccinurile nu sunt interschimbabile!“, avertizează doctorul Sandra Alexiu, preşedinte la Asociaţia Medicilor de Familie din Bucureşti – Ilfov. Potrivit doctoriţei de familie, important de ştiut este că faptul că o persoană care se va vaccina cu o primă doză dintr-un anumit tip de vaccin va face neapărat şi a doua doză din acelaşi tip. „Este clar precizat, atât la serul produs de Pfizer - BioNTech, cât şi la cel produs de Moderna, că nu se schimbă între ele. Dacă ai făcut prima doză dintr-un vaccin, cu acelaşi ser va fi făcută şi a doua doză. Când se face programarea, se alocă automat şi doza a doua din stocul respectiv. Platforma de programare la vaccinare face deja acest lucru”, subliniază medicul. 

Viorel  Alexandrescu
Viorel Alexandrescu

Ne vom putea alege vaccinul? Slabe şanse să putem opta pentru un ser, întrucât cererea e mai mare decât oferta, arată  doctoriţa Sandra Alexiu. „Vaccinul de la Pfizer şi cel de la Moderna au aceeaşi marjă de eficienţă. Diferenţa între ele este doar temperatura de stocare. Moderna e mai maleabil la această problemă. Cel mai uşor, din punct de vedere al depozitării, va fi cu vaccinul de la AstraZeneca. Dar această companie nici măcar nu şi-a depus documentaţia pentru autorizare la instituţiile europene”, precizează medicul de familie. Prin urmare, „cu ce vom avea, cu aceea vom vaccina! Din câte ştiu, cererea de vaccin este mult mai mare decât capacitatea de producţie. Aşa că e bine să facem imunizarea pe măsură ce vine vaccinul. Ce-i în mână nu-i minciună”, adaugă Alexiu. 

Sandra  Alexiu
Sandra Alexiu

Putem anticipa nivelul de protecţie?  Se pare că nu, după cum spune doctorul infecţionist Valeriu Gheorghiţă, şeful campaniei de vaccinare. În prima fază vor fi imunizate cadrele medicale, urmând ca în faza a doua (din a doua jumătate a lunii ianuarie) să vină rândul pacienţilor cu boli cronice. „Este vorba despre cei cu obezitate, cu diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, cu boli pulmonare cronice, renale, de pacienţi cu imunodepresie, cu neoplazii şi postransplant”, enumeră doctorul Valeriu Gheorghiţă. „Nu putem anticipa nivelul de protecţie pe care îl va obţine respectivul pacient după inoculare, având în vedere că răspunsul propriu al imunităţii organismului este deficitar”, completează medicul militar. 

Valeriu  Gheorghiţă
Valeriu Gheorghiţă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net