De ce a murit, de fapt, femeia gravidă de 25 de ani din Botoșani. Medicii legiști au stabilit cauza decesului

Ultima actualizare:

Moartea Alexandrei Ivanov, mămica de 25 de ani care a decedat la Botoșani, după ce a petrecut în spital ore întregi cu dureri îngrozitoare, fără să o bage nimeni în seamă, a scos oamenii în stradă.

Alexandra a murit la doar 25 de ani / foto: arhivă personală
Alexandra a murit la doar 25 de ani / foto: arhivă personală

În ultimele zile, zeci de oameni s-au adunat în fața Spitalului din Botoșani pentru a protesta împotriva marii nedreptăți care i s-a făcut tinerei, care în urma morții sale, a lăsat trei copii mici fără mamă.

Între timp, medicii legiști au stabilit cauza morții Alexandrei. Personalul medical este acuzat de neglijență, fiind criticat inclusiv de autorități. În urma necropsiei, s-a stabilit că a suferit un edem pulmonar, avea insuficienţă cardio-respiratorie, iar sarcina i se oprise din evoluţie.

„Cauzele decesului, conform cu certificatul medical constatator al decesului au fost: insuficienţă cardio-respiratorie acută, edem pulmonar acut şi sarcină oprită în evoluţie, complicată infecţios”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, Ioan Asaftei, pentru News.ro.

Avea dureri insuportabile. Nimeni nu i-a dat niciun fel de tratament

Alexandra a ajuns cu ambulanța la spital. Era însărcinată în 14 săptămâni, avea sângerări și dureri mari în zona abdominală. A fost dusă cu ambulanța la spital și investigată.

Personalul medical ar fi ajuns la concluzia că nu se impunea încă evacuarea sarcinii - în ciuda durerilor mari și a sângerării de care se plângea botoșăneanca. În plus, s-ar fi observat că sarcina s-a oprit din evoluție.

După șapte ore petrecute în Maternitate, fără evacuarea sarcinii și în ciuda rugăminților Alexandrei de a se interveni, pentru că nu mai suporta durerile, tânăra a decedat, vineri dimineață, 17 august 2023, în jurul orei opt, în urma unei hemoragii masive.

Personalul medical, acuzat de indiferență

Familia tinerei Alexandra a acuzat personalul medical de indiferență. Spun că Alexandra a fost lăsată efectiv să moară, fără să fie evacuată sarcina.

Medicul curant al Alexandrei se afla acasă, iar medicul de gardă este acuzat că nu a intervenit.

„Erau doctoriţe de gardă, dar nu prea le-a păsat. Îi tot dădea mesaj soţului ei, îi spunea: <Nu mai pot, nu mai pot, să vină să facă ceva că nu mai rezist>. N-o băga nimeni în seamă”, a precizat Vlad Miron, fratele tinerei decedate.

Mai mult decât atât, tânăra l-ar fi implorat, răpusă de durere, prin mesaje, cerând atât ajutorul medicului curant, cât și a celui de gardă, fără ca cineva să-i răspundă.

Ultimul mesaj, înainte de a muri, a fost adresat mamei sale. „Nu mai am aer” i-a scris Alexandra. A suferit o hemoragie masivă și a murit în ciuda eforturilor de resuscitare.

Reprezentanții Spitalului Județean Mavromati, de care aparține Maternitatea, spun că la acel moment medicii au considerat că nu se impunea evacuarea sarcinii și că s-au făcut toate examenele de laborator și ecografice necesare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net