De unde au avut bani fraţii Mazăre ca să-şi facă resorturi de lux în Brazilia şi Madagascar

De unde au avut bani fraţii Mazăre ca să-şi facă resorturi de lux în Brazilia şi Madagascar

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au explicat Curţii Supreme că cea mai mare parte din banii de investiţi în Brazilia şi Madagascar proveneau de fapt de la milionarul Elan Schwartzenberg şi de la şefa PSD Costineşti, Ema Gavrilă. Cei doi au explicat nonşalant magistraţilor că, deşi banii pentru investiţii treceau prin conturile lor din Israel, de fapt nu erau ai lor, aşa că nu i-au mai consemnat în declaraţiile de avere.

Fostul primar al oraşului Constanţa, Radu Mazăre (48 de ani) şi fratele său, senatorul Alexandru Mazăre (44 de ani), au fost audiaţi anul trecut de judecătorii Curţii Supreme într-un dosar în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Concret, Radu Mazăre este acuzat de luare de mită şi fals în declaraţii, iar Alexandru Mazăre de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

Radu Mazăre, despre banii Elan Schwartzenberg din contul său: „ Deşi eram titular al contului, banii nu erau ai mei, ci ai lui Elan Schwartzenberg. Daca l-aş fi declarat, ar fi trebuit să explic de unde provin banii respectivi”.

Alexandru Mazăre, despre banii Emei Gavrilă din contul său: „Nu erau banii mei, aşa că am considerat că nu trebuie să îi declar”.

Rolul lui Elan Schwartzenberg

În întreaga afacere, israelianul Elan Schwartzenberg (48 de ani) ar fi acţionat „ca un liant” între mituitor, Avraham Morgenstern, şi mituit, Radu Mazăre, susţin anchetatorii. Schwartzenberg este cercetat pentru complicitate la dare de mită, iar pe numele lui a fost emis un mandate de arestare preventivă în lipsă. Elan a acţionat şi ca un garant al afacerii. În conturile firmei sale din Liechtenstein au fost viraţi banii, până când firma Shapir Structures- controlată de Avraham Morgenstern  a câştigat contractul. „A fost ales Elan Schwartzenberg pentru a facilita transferul banilor întrucât acesta se bucura de încrederea atât a lui Avraham Morgenstern, cât şi a lui Radu Mazăre”, au explicat procurorii DNA. După ce contractual a fost încredinţat, Schwartzenberg ar fi virat banii în conturile fraţilor Mazăre.

Citeşte mai multe pe adevarul.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
6424a152 9d82 450c 98de 7860785534ed jpg
image png
Examen de titularizare  Foto magnific (3) jpg
image png
Care sunt cele 7 țări din Uniunea Europeană care nu folosesc moneda euro, foto Shutterstock jpg
image png
image
image