Decizie critică privind aderarea României la Schengen. Intrăm sau nu? Poziția oficială a Austriei

Ultima actualizare:

Decizie critică privind aderarea României la Schengen. Cu doar câteva zile înainte de momentul decisiv, cancelarul austriac Karl Nehammer și-a exprimat categoric poziția.

Decizie critică privind aderarea României la Schengen
Decizie critică privind aderarea României la Schengen

Potrivit cancelarului Austriei, nu există o aprobare din partea țării sale pentru extinderea Schengen, fiind nevoie „de mai mult timp”. Așadar, Nehammer susține că Austria se opune aderării României.

„Ministrul de Interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria.

Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a declarat Nehammer, potrivit Digi24.

Declarațiile cancelarului austriac vin la o zi după ce ministrul Lucian Bode s-a aflat într-o vizită oficială în Austria, unde s-a întâlnit cu omologul său, conform Adevărul.

Austria se opune oficial aderării României la Schengen. Mesajul lui Iohannis

Klaus Iohannis a declarat înaintea summitului decisiv că România nu se va opri din negociat „până în ultimul moment” și a precizat că speră ca decizia de aderare să fie una pozitivă.

„Încă se discută, se negociază. Joi acestă chestiune se va afla pe masa Consiliului JAI, acolo sigur că se va discuta această chestiune.

Până atunci este nevoie de negocieri, încă se discută pe textul acelei decizii, noi suntem angajați să stăm hotărâți până în ultimul moment și să ducem decizia acolo unde vrem noi. (...) Nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment.

În condițiile în care deciziile privind România și Bulgaria nu sunt tocmai identice, atunci nici deciziile nu ar trebui să fie identice. Speranța mea este să avem o decizie pozitivă”, a declarat Klaus Iohannis înaintea participării la Summitul UE.

Președintele României este prezent la Summitul UE- Balcanii de Vest de la Tirana alături de cancelarul austriac Karl Nehammer.

Ambasadorul României la Viena: „Decizia e politică”

Ambasadorul României în Austria susține că „decizia e politică”. Totodată, Emil Hurezeanu, afirmă că președintele austriac, Alexander Van der Bellen, este favorabil intrării României în spațiul Schengen, însă acesta nu are un rol decisiv în formularea unei opinii a executivului.

Astăzi, n.r. luni, e o zi în care au loc două reuniuni extrem de importante. Pe de-o parte avem întâlnirea experților și pe de altă parte avem și reuniunea miniștrilor de interne. Până acum, de fiecare dată, opiniile experților noștri au coincis cu datele poliției austriece.

Este vorba de o realitate dinamică, dar decizia e politică. În plus, până acum două săptămâni n-au fost niciodată contradicții între datele celor două ministere. Am constatat acum că este vorba de o opoziție care s-a repetat în mai multe rânduri, venită din partea cancelarului și a ministrului de Interne, poziție care nu a pornit din realitatea din teren sau din cea prezentată în rapoartele Frontex ale Uniunii Europene.

Aceste opinii ne fac să ne gândim că sunt expresia unei voințe politice și nu una bazată pe realitatea concretă”, a comentat Emil Hurezeanu, potrivit G4Media.ro.

Aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen se va decide la Consiliu JAI, care avea loc în această săptămână, joi și vineri, pe 8 și 9 decembrie.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net