Decizie definitivă în legătură cu sechestrul pe toată averea lui Liviu Dragnea

Ultima actualizare:

    Liviu Dragnea, întâmpinat de un grup de contestatari la sediul DNAFoto: Inquam Photos
Liviu Dragnea, întâmpinat de un grup de contestatari la sediul DNAFoto: Inquam Photos

Vești rele pentru Liviu Dragnea în ajun de Sf. Andrei. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 29 noiembrie, contestația depusă de președintele PSD, Liviu Dragnea, împotriva sechestrului pus de DNA pe averea sa în dosarul "Tel Drum".

Tot în dosarul "Tel Drum", instanța menținut sechestrul pus de procurori pe averile altor doi suspecți, Florea Neda, reprezentant al SC Tel Drum SA, și Petre Pitiș — fost consilier în cadrul CJ Teleorman, reprezentant al Tel Drum SA, conform Digi 24.

În schimb, judecătorii au admis contestațiile depuse de Victor și Elena Piperea, fiind ridicată măsura popririi asupra pensiilor acestora, în timp ce SC MSF ART IMOB și-a retras contestația. Decizia instanței este definitivă.

Dosarul în care liderul social-democrat contestă măsura sechestrului asupra averii sale a fost înregistrat la instanţa supremă la sfârşitul săptămânii trecute. 

Liviu Dragnea a contestat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sechestrul instituit pe întreaga sa avere, în ancheta Tel Drum, Maria Vasii, avocata liderului PSD, invocând faptul că nicio instituţie nu s-a constituit parte civilă în acest dosar şi, prin urmare, nesolicitând nimeni recuperarea vreunui prejudiciu, procurorul nu ar fi avut dreptul să ia măsuri asigurătorii.

Mai mult, ea a spus că sechestrul a fost pus „după ureche”, pentru că bunurile liderului PSD nu au fost evaluate.

DNA a anunţat săptămâna trecută că liderului PSD, Liviu Dragnea, i-a fost pus sechestru asigurător şi poprire pe toate bunurile, până la concurenţa sumei de peste 127,5 milioane de lei, în dosarul Tel Drum. De asemenea, procurorii i-au pus sechestru pe conturile bancare, dar şi pe acţiuni şi părţi sociale deţinute în firme.

În dosarul Tel Drum, Liviu Dragnea este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, de două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi de două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, fapte comise în perioada în care era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman. Alături de el, în  dosar sunt cercetate alte opt persoane din conducerea Tel Drum, asociaţi ai unor societăţi comerciale sau funcţionari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net