„Deschiderea școlilor, un experiment social”. Medicii atrag atenția asupra a 3 mari probleme
Noul an școlar este privit cu îngrijorare de medici. Deși cu toții recunosc că școala, într-un fel sau altul, trebuie să înceapă și că că elevii au nevoie de interacțiune cu profesorii/colegii lor, va trebui să ne așteptăm la probleme. Specialiștii avertizează că vom asista la „un experiment social involuntar” și că numărul cazurior de Covid-19 va crește.
„Nu știm în ce măsură pot fi implementate măsurile de minimalizare a riscului de transmitere în interiorul școlilor; cât timp va fi necesar pentru familiarizarea copiilor și a dascălilor cu noile norme de comportament și interacțiune. Comportamentul social al copiilor, tot ceea ce ne este propriu ca ființe umane va trebui cenzurat într-o oarecare măsură. Din acest punct de vedere deschiderea școlilor este un experiment social involuntar. Cert este că în unele țări, la deschiderea școlilor numărul cazurilor a crescut accelerat”, avertizează medicul Adrian Wiener, coordonatorul spitalului Covid din Arad. Și Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, recunoaște că, după începerea școlii, vom vedea o creștere a numărului de cazuri: „Nu cred că a existat vreo ţară în care reîntoarcerea copiilor la şcoală să nu fie însoţită şi de o creştere. Dar dacă până la începerea anului şcolar intrăm într-un trend descendent, atunci viitoarea creştere va fi moderată și controlată prin măsurile pe care reuşim să le luăm împreună. Dar dacă vom continua cu acest platou și nu scade numărul de cazuri, va reîncepe presiunea asupra sistemului de sănătate, care oricum este în unele zone din ţară la limită”.
Avem de rezolvat trei mari probleme
În același timp, medicul arădean Adrian Wiener punctează câteva probleme pe care, cumva, ar trebui să le remediem până la 14 septembrie.
- Logistica școlilor. Chiar dacă o școală s-ar încadra în „scenariu verde” (n.r. sub un caz la 1.000 de locuitori, orele se țin la școală pentru toți copiii), sunt mari șanse să nu-și permită fizic să primească toți elevii, în condiții de siguranță. „Din cauza numărului mare de elevi la clasă și a claselor mici, va fi imposibil de păstrat acea distanță de 1 metru între copii în cazul scenariului verde. Astfel, chiar în situația prevalenței de 14 zile de sub 1 caz/1000 de locuitori, unele școli vor trebui să ia în considerare scenariul hibrid. Inspectoratul Școlar ar trebui să comunice dificultățile de infrastructură/personal din unitățile de învățământ și unde normele de igienă primară nu pot fi aplicate. De exemplu, unde sunt toalete puține”.
- Aglomerația pe mijloacele de transport în comun. Dr. Adrian Wiener atrage atenția că, în orașe, există mai multe școli apropiate, astfel că dimineața s-ar pune o presiune prea mare pe mijloacele de transport în comun din zonă. „Primăria și Inspectoratul Școlar trebuie să conceapă un orar disjuns al începerii/terminării orelor în zonele unde sunt concentrate mai multe școli și unde tramvaiele pot fi supraaglomerate. Dacă orele ar începe la momente decalate cu 10-15 minute intre ele, s-ar rezolva”, susține specialistul.
- Ignoranța sau nepriceperea părinților. Din toamnă, pandemia de coronavirus se va suprapune peste sezonul obișnuit al răcelilor și gripei. În situația în care copilul tușește dimineața, sau are febră, mulți părinți se vor întreba cu teamă: „e gripă, sau Covid-19?”. „Vor fi și situații în care unii părinți își vor trimite copii la școală chiar cu febră sau alte manifestări de impregnare virală pe principiul că «poate e doar o răceală». Astfel, e importantă comunicarea constantă în acest sens cu diriginții și medicii școlari”, recomandă dr. Wiener.
Alexandru Rafila propune folosirea măștilor și acasă
Nu doar copiii sunt în pericol de infectare, ci și familiile lor, dacă virusul este adus de la școală acasă. Adulți aflați în categorii de risc sunt, astfel, vulnerabili. Profesorul Alexandru Rafila propune ca în locuințele în care copiii intră în contact cu bunicii să se poarte mască și să se păstreze o anumită distanțare. „Ceea ce cred că ar mai fi de făcut odată cu începerea şcolii ar fi regândirea interacţiunilor pe care le vor avea copiii cu persoanele vârstnice din familie, care nu trebuie evitate, dar trebuie să respecte anumite proceduri interne. Utilizezi masca şi în casă, de exemplu, dacă vreau să stau cu bunicul meu, şi o utilizează şi el”, a spus la Digi 24 Alexandru Rafila.