Dinamo va lansa propria înghețată. Marca a fost deja înregistrată la OSIM

Dinamo va lansa propria înghețată. Marca a fost deja înregistrată la OSIM

Dinamoviștii din țara noastră vor avea oportunitatea de a savura un produs la care poate că puțini s-ar fi așteptat până acum. În încercarea de a aduce brandul Dinamo mai aproape de suporterii săi, clubul a decis să înregistreze la OSIM marca „DINAMOVISTA – ÎNGHEȚATĂ DE MECI”.

Înghețata a fost înregistrată la OSIM / foto: Facebook
Înghețata a fost înregistrată la OSIM / foto: Facebook

Înregistrarea mărcii a fost deja confirmată de către club, iar înghețata DINAMOVISTA face parte dintr-o strategie mai amplă prin care clubul dorește să aducă brandul Dinamo mai aproape de fanii săi, potrivit profit.ro.

„Putem confirma că Dinamo 1948 SA a înregistrat marca DINAMOVISTA – ÎNGHEȚATĂ DE MECI la OSIM. Este un proiect în care suntem mândri să investim, pentru că pornește de la o convingere simplă: experiența de a fi suporter Dinamo merită îmbogățită la fiecare meci, nu doar pe teren.

DINAMOVISTA face parte dintr-o strategie mai amplă, prin care clubul își propune să aducă brandul Dinamo mai aproape de fani, prin experiențe ancorate în cultura noastră de suporter”, a declarat Andrei Nicolescu, președinte executiv și vicepreședinte al Consiliului de Administrație, conform sursei citate.

Marca a fost înregistrată la OSIM

La acest moment, detaliile tehnice încă sunt în fază de finalizare și vor urma să fie comunicate public imediat după ce vor fi confirmate. Clubul a trecut printr-un proces amplu de reorganizare financiară și administrativă, pentru a redeveni competitiv din punct de vedere financiar.

Acum, în încercarea de a aduce brandul Dinamo mai aproape de suporteri, a fost înregistrată la OSIM marca primei înghețate a clubului.

„Ieșirea din insolvență este o victorie a suporterilor”

„Astăzi este despre speranță, luptă și renaștere. Mulțumim tuturor celor care nu ne-au lăsat singuri! Ieșirea din insolvență este o victorie a suporterilor, a celor care au crezut și au mers mai departe, chiar și atunci când părea imposibil”, a mai declarat Andrei Nicolescu, conform sursei citate.

La finalul anului 2020, Dinamo acumulase datorii de 29,7 milioane de lei, motiv pentru care clubul a făcut tot posibilul pentru a se redresa financiar.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
747168563 1370595531322614 1454882016631102401 n jpg
Alimetarea cu combustibil la benzinarie foto freepik com jpg
rubarba istock jpg
accident isu sibiu jpg
turista png
izolatie termica pixabay jpg
Brasov jpg
ilie bolojan foto captura video guvernul romaniei png
image
image