A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Maestrul compozitor și pianist Horia Moculescu, o legendă a muzicii ușoare din România, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Cariera sa remarcabilă și contribuția la scena artistică românească lasă un gol imens în inimile fanilor și colegilor de breaslă.
Lupta cu problemele de sănătate
Horia Moculescu se afla internat la Institutul „Matei Balș”, unde medicii au încercat să stabilizeze starea sa critică. În ciuda eforturilor echipei medicale, organismul artistului nu a mai rezistat după mai multe zile de comă și intubare.
Compozitorul și pianistul s-a confruntat de-a lungul timpului cu probleme respiratorii cauzate de fumatul excesiv din tinerețe, pe care a reușit să-l abandoneze în urmă cu aproape 20 de ani. Totodată, Moculescu a suferit de peste 17 ani de neurom Morton, o afecțiune dureroasă a nervilor dintre degetele picioarelor, care i-a necesitat mai multe intervenții chirurgicale.
Un mesaj emoționant din partea fiicei sale
Fiica sa, Nidia, a transmis un mesaj plin de durere: „Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?…
Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou. Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta….
M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn.
Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinulul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei..”.
Horia Moculescu a fost un simbol al eleganței și rafinamentului în muzica românească. De-a lungul carierei sale, a compus zeci de șlagăre interpretate de mari artiști și a impresionat publicul atât ca pianist, cât și ca profesor și om de televiziune. Fostul prezentator al emisiunii „Atenție, se cântă!” a rămas în memoria publicului pentru umorul său fin, erudiție și pasiunea pentru cultura românească.
Familia, colegii și prietenii apropiați au transmis mesaje de condoleanțe, subliniind că dispariția sa marchează sfârșitul unei ere în muzica ușoară românească.
