Dumitru Stăniloae, profesorul de religie al României. A petrecut 5 ani în închisorile comuniste, iar viața i-a fost marcată de o dublă tragedie

#Serial Click! Sfinții României

Când vorbim de un român care să fi marcat creștinismul european toată lumea spune același nume, Dumitru Stăniloae. Brașoveanul este considerat teologul nr. 1 al României, unul dintre marii specialiști în religie de pe Vechiul Continent. Țara îi onorează numele odată în plus, după ce a fost inclus pe lista celor 16 personalități canonizate pe 4 februarie 2025. Sfântul preot mărturisitor Dumitru Stăniloae va fi prăznuit, conform calendarului creștin ortodox, în ziua de 4 octombrie.

Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut în ziua de 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, judeţul Braşov. A fost cel mai mic dintre cei cinci copii ai lui Irimie și Reveca. Tânărul Dumitru a urmat cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Şaguna” din Brașov. Apoi, a plecat la Cernăuți, la Universitate, unde primise o bursă, și și-a dat licența în Teologie. Între timp a făcut și Facultatea de Litere de la Universitatea București. Începea seria lucrărilor științifice prin care Stăniloae revoluționa ortodoxia românească. S-a auzit de el și au început să curgă invitațiile la studii aprofundate în străinătate. A plecat cu o bursă de un an la Atena și apoi s-a întors la Cernăuți. În toamna anului 1928 a susținut aici teza de doctorat cu titlul „Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Româneşti”, iar impactul ei în lumea religioasă a venit imediat.

S-a mutat la Sibiu, unde a studiat „Bizantinologie şi Dogmatică”. A plecat la Munchen, urmând seminarul de „Istorie şi filologie bizantină” , apoi a studiat la Berlin, Paris şi Belgrad.

Dubla tragedie din viața preotului

În 5 octombrie 1930, cel care va deveni Sfântul Mărturisitor Dumitru Stăniloae s-a căsătorit cu Maria Mihu. Pe 10 mai 1931, i s-au născut gemenii Dumitru și Maria. Din păcate, în septembrie, la doar 4 luni, băiatul a murit. De parcă nu ar fi fost destul încercat sufletul teologului și al soției sale, fiica a plecat la Domnul tot timpuriu, în aprilie 1945 conform doxologia.ro. În ziua de 8 octombrie 1933, s-a născut cel de-al treilea copil al familiei, Lidia Stăniloae.

La întoarcerea în ţară, în 1929, a fost încadrat profesor suplinitor la catedra de „Teologie fundamentală” a Academiei Teologice „Andreiene” de la Sibiu. A devenit profesor titular de dogmatică, apologetică, pastorală și limba greacă și a predat până în 1946, scrie Agerpres.

După alegerea rectorului Nicolae Colan ca episcop al Clujului, a fost numit rector al Academiei Teologice „Andreiene” de la Sibiu. A fost hirotonit diacon în 1931, preot în 1932. La cursurile lui, religia devenea ușor de înțeles, Dumnezeu era bun și simplu, cobora printre oameni prin cuvintele calde și totodată emblematice ale teologului.

5 ani în închisorile comuniste

În 1946, la presiunea autorităților comuniste, Dumitru Stăniloae a fost nevoit să-și încheie mandatul de rector. Apoi a fost transferat la Facultatea de Teologie a Universității din Bucureşti. În 1958, când a început un nou val de arestări în România, preotul Dumitru Stăniloae a fost printre reținuți. La 4 septembrie a fost arestat și dus, mai apoi, la Aiud. A stat în total în închisorile comuniste 5 ani și a fost eliberat în ianuarie 1963. A lucrat ca funcţionar la Biblioteca Sfântului Sinod și apoi i s-a permis să revină la catedră.

În 1965, la presiunea internațională, căci Stăniloae era deja celebru ca teolog, comuniștii i-au solicitat să reia publicarea de articole şi studii religioase pentru a ilustra pentru Occident o așa-zisă „libertate religioasă”. Mai mult, tot la presiunea internațională, în 1968, părintele a fost lăsat să meargă în Germania, la Freiburg şi Heidelberg pentru conferinţe. În 1970, părintele Stăniloae a putut conferenția la Oxford, iar în 1971 a mers la Vatican, ca membru al delegației Bisericii Ortodoxe Române.

În 1973 a ieșit la pensie, dar a rămas profesor consultant pentru cursul de doctorat. A trecut la cele veşnice la 90 de ani, în ziua de 4 octombrie 1993 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Opera sa nr. 1 - „Filocalia”

Cea mai cunoscută parte a operei părintelui Dumitru Stăniloae rămâne însă traducerea şi explicarea „Filocaliei” (în greacă:. „iubirea de frumos”) în 12 volume. Opera este o culegere de texte din Scrierile „Sfinților Părinți”, care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși spiritual prin dragostea față de Dumnezeu și cunoaștere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
printesa isabella danemarca majorat jpg
Lidia Fecioru de la Adevăruri ascunse jpg
tiroliana biciclete los cabos jpg
test jpg
62535863 jpg
somn (1) jpg
banner marmureanu ceausescu jpg
Leopard nebulos, foto Shutterestock  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net