Electrocasnicele care dispar de pe piață din 2025. Sunt indispensabile pentru casele românilor, dar consumă foarte mult curent

Reducerea consumului de energie și promovarea sustenabilității poate fi făcută, consideră Uniunea Europeană, prin eliminarea unor electrocasnice. Despre ce este vorba, descoperiți din continuarea articolului. 

Electrocasnice / foto: Pixabay
Electrocasnice / foto: Pixabay

Recent, a fost publicată decizia Uniunii Europene care transmite faptul că începând cu luna iulie a anului 2025, câteva tipuri de uscătoare de rufe nu vor mai fi comercializate. Uscătoarele de haine prin condensare vor fi scoase de pe piață deoarece sunt considerate mai puțin eficiente din punct de vedere al energiei pe care o consumă.

Ce presupun noile reglementări 

Potrivit noilor norme de reglementare ecologică, pe care le-a publicat Comisia Europeană, uscătoarele de rufe bazate pe tehnologia pompelor de căldură vor fi singurele permise pe piață.

Uscătoarele prin condensare, care sunt mai puțin eficiente din punct de vedere energetic, vor fi eliminate din oferta magazinelor. Aceste măsuri au ca scop reducerea consumului de energie și a impactului negativ asupra mediulu

Planul Bruxellului pentru a reduce consumul de energie și a scădea emisiile de dioxid de carbon presupun comercializarea a uscătoarelor de rufe doar cu pompe de căldură. În prezent, există pe piață 2 tipuri de uscătoare: cu condensator și cu pompă de caldură.

Uscătoarele prin condensare sunt construite să consume, în medie, 2400de Wați. În schimb, cele cu pompă de căldură consumă doar 280 de Wați, potrivit  specialiștilor citați de vicbest.ro.

De asemenea, noua reglementare anunță și faptul că producătorii au la dispoziție 18 luni pentru a se obișnui cu noile cerințe și a le pune în aplicare. 

Care sunt obligațiile producătorilor? 

Acces la piese de schimb: Producătorii vor fi obligați să le ofere consumatorilor și reparatorilor o listă completă de piese de schimb. Așa cred că îi vor convinge pe oameni să repare electrocasnicele stricate, fără a le înlocui cu altele noi. 

Reetichetarea produselor: Sistemul actual de etichetare energetică (de la A+++ la D) va fi înlocuit cu o nouă scară, de la A la G, pentru o clasificare mai clară a eficienței energetice. Produsele din clasa A vor fi cele mai eficiente.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
marcaje rezonatoare istock jpg
delta dunarii jpg
manuel garrido banos foto abc jpg
waze google maps istock gps jpg
Dacia a prezentat noul crossover Striker. Modelul va avea motorizări hibride și GPL, cu preț de pornire sub 25.000 de euro FOTO: media.dacia.com
tren suceava buc jpg
genesis3g hacker 1569744 1280 jpg
sfanta cruce webp
image
image