Eusebiu Ştefănescu a murit. Spiritul lui Eminescu
Marele artist Eusebiu Ştefănescu a murit, sâmbătă noapte, la Spitalul Militari, la trei ani după ce a fost diagnosticat cu tumoră la cap.
Cel mai talentat recitator al ţării a părăsit această lume la numai 70 de ani. În 2013, Eusebiu Ştefănescu fusese diagnosticat cu tumoră la cap, iar de atunci a fost operat de trei ori. În zilele în care medicii îl lăsau să plece acasă, el revenea în piesa “Bădăranii”, unde însă avea două dubluri. “Deşi era grav bolnav, Eusebiu şi-a dorit să urce pe scenă şi să joace, pentru publicul lui”, a declarat George Ivaşcu, managerul Teatrului Metropolis. Apropiaţii regretatului actor susţin că el a fost mereu atras de paranormal şi că marele poet Mihai Eminescu l-ar fi direcţionat spre scenă, în cadrul unei şedinţe de spiritism, fapt susţinut şi într-un interviu acordat ziarului Metropolis: “Bunica mea a organizat, pe când aveam 16 ani, o şedinţă de spiritism. A venit o fată, un medium, care l-a chemat pe marele poet. După întâlnirea cu Eminescu, la şedinţa de spiritism, mi s-a schimbat destinul. El i-a spus mamei că mă fac actor”. Trupul neînsufleţit va fi depus azi, la ora 12.00, la Teatrul Mic, iar înmormântarea va avea loc mâine, ora 13.00, la Bellu.
Eusebiu Ştefănescu a fost o enciclopedie a poeziei româneşti şi universale
Eugen Cristea a declarat, duminică 15 martie, pentru mediafax.ro, că Eusebiu Ştefănescu, care a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani, a fost "o enciclopedie a poeziei româneşti şi universale", apreciind că acesta a fost un actor cultivat, "preocupat de artă, literatură, film şi poezie".
"L-am cunoscut bine pe Eusebiu Ştefănescu, am fost într-o relaţie foarte apropiată, am şi jucat foarte mult timp împreună pe scena Teatrului Naţional, unde a activat, am participat alături de el în nenumărate recitaluri de poezie, era un îndrăgostit de poezie şi un priceput în ale poeziei. L-am numit o adevărată enciclopedie a poeziei româneşti şi universale", a spus Cristea.
El a subliniat că Eusebiu Ştefănescu cunoştea sute de poezii, afirmând că era şi un actor cultivat, "lucru mai rar întâlnit în zilele noastre". "Un actor cultivat, un actor preocupat de artă, de literatură, de poezie, de film. Anul trecut, în ziua în care a fost serbat Mihai Eminescu, în ianuarie 2014, am fost cu Eusebiu la Muzeul Satului, şi acolo a făcut o paralelă între Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu, absolut uluitoare. Ideea i-a aparţinut", a spus acesta.
UNITER: Eusebiu Ştefănescu ascundea o îmbucurătoare taină-a trăitului intens în şi prin teatru şi poezie
Uniunea Teatrală din România regretă decesul lui Eusebiu Ştefănescu, care a încetat din viaţă sâmbătă spre duminică, la vârsta de 70 de ani, afirmând că actorul ascundea "cea mai îmbucurătoare taină, aceea a trăitului intens în și prin teatru și poezie".
"Actorul, profesorul universitar și recitatorul Eusebiu Ștefănescu a încetat din viață. Avea o privire fixă, dar sinceră, simplă, care te dezarma, care te făcea să-ți fie teamă de gândurile tale sumbre, o privire care alunga perfidia. A fost o prezență de o eleganță firească, cu un zâmbet discret, dar care ascundea cea mai îmbucurătoare taină. Aceea a trăitului intens în și prin teatru și poezie. Ca profesor a reușit să transmită, să călăuzească promoții întregi de viitori actori către perfecțiunea, către severitatea controlată a forței cuvântului bine rostit sub reflectoare", se arată într-un comunicat al Uniunii Teatrale din România (UNITER).
Mitică Popescu: Eusebiu Ştefănescu a fost un om talentat, un mare recitator; e cumplită dispariţia lui
Actorul Mitică Popescu a declarat, duminică, că Eusebiu Ştefănescu, care a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani, a fost un om plin de talent, "un mare recitator", afirmând că dispariţia acestuia este "cumplită". "Este cumplit. (...) Nu îmi revin. Ultima oară l-am văzut la premiile UNITER de la Târgu Mureş, a recitat acolo. Nu mai era Sebiu pe care îl ştiam, adică plin de viaţă", a spus Mitică Popescu. El a precizat că Eusebiu Ştefănescu era "un om bun, talentat, un mare recitator".
Click! Spune
Eusebiu s-a născut la 3 mai 1944, la Câmpina, judeţul Prahova. A absolvit Institutul de Artă Cinematografică şi Film, din Bucureşti. A jucat în: ”Numele Trandafirului”, ”Moartea unui comis voiajor”, ”Vedere de pe pod”, ”Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” sau ”Păcală se întoarce”.