Imagine-șoc! Violență pe scena teatrului
Efectele speciale se poartă nu doar în filme, ci și la teatru. Pe scena Teatrului Național I.L. Caragiale din Capitală, actorii Marius Manole şi Marius Bodochi sunt protagoniştii unei scene de violenţă. Primul îi dă în cap celuilalt cu o sticlă, gest cu care șochează, pentru că îl face în culmea furiei.
Scena lasă fără suflare sute de spectatori, la fiecare reprezentaţie. Cine va merge sâmbătă la spectacolul „Butoiul cu pulbere” se va convinge. Momentul este incredibil, pentru că, în aparenţă, sticla cu care se face această mişcare este o sticlă în adevăratul sens al cuvântului. În clipa impactului, se produce acelaşi zgomot și cioburile se împrăştie peste tot. Jocul actorilor amplifică senzaţia că scena este 100% reală. Doar cei din producţie ştiu, însă, că sticla, deși este adevărată, este confecţionată dintr-un material special, astfel încât, atunci când Marius Manole îl lovește în cap pe colegul său, Marius Bodochi, acesta abia dacă simte. În plus, obiectul contondent este importat din Germania și este folosit, de obicei, în filmele de acțiune. Este confecționat dintr-o rășină specială, care imită foarte bine o sticlă reală.
Totuși, atât interpretarea din piesă, cât și imaginea realizată de jurnalistul Florin Ghioca sunt înspăimântătoare, ca o scenă din cinematografie creată cu ajutorul efectelor speciale.
Fotografia este parte a expoziției „Teatru pe-un butoi cu pulbere”
Imaginea care a surprins exact scena de violenţă dintre cei doi actori face parte din expoziţia de fotografie intitulată „Teatru pe-un butoi cu pulbere”. Aceasta poate fi admirată începând de sâmbătă, 29 august, dar înainte de spectacolul de teatru, adică de la ora 19.00, în foaierul Salii Media a Teatrului National I.L. Caragiale. Întreaga expoziție, care rămâne deschisă până la 25 septembrie, are ca temă spectacolul tulburător regizat de Felix Alexa, imaginile fiind realizate atât la prima reprezențatie (din septembrie 2014), cât și la cele mai recente. În fotografii se regăsesc toți actorii din distribuție. Alături de Marius Manole şi Marius Bodochi, celelalte roluri sunt interpretate de Răzvan Vasilescu, Mihai Călin, Crina Semciuc, Florentina Țilea, Alexandra Poiană, Victoria Dicu Andrei Finți, Marcelo-S Cobzariu și Istvan Teglas. Spectacolul de sâmbătă, „Butoiul cu pulbere”, face parte din programul Festivalului Internaţional de Teatru „NETA” (28 august - 4 septembrie).
Festivalul de Teatru „NETA”: 28 august – 4 septembrie, la București
Festivalul, al cărui motto este „Teatrul – erou al timpului prezent”, începe astăzi (28 august), sub pălăria cea nouă a Teatrului Naţional din Bucureşti, care reuneşte la Bucureşti 13 producţii teatrale din 10 ţări membre ale reţelei NETA.
„NETA (New European Theatre Action), rețea din care face parte, ca membru fondator, şi Teatrul Naţional «I.L. Caragiale» din Bucureşti, a devenit, într-un deceniu de activitate, una din cele mai importante asociaţii teatrale europene, cu o activitate recunoscută şi susţinută de Consiliul Europei şi EACEA (Education, Audiovisual and Culture Executive Agency). Totodată este cea mai amplă asociere teatrală de acest format din Europa, reunind 67 de membri (teatre naționale, companii, festivaluri) din 19 țări europene şi urmând ca, în viitorul apropiat, să-şi extindă activitatea dincolo de bătrânul continent”, se explică pe site-ul teatrului.