Îţi iei bonă doar cu carte de muncă
Pensionară sau fără un loc de muncă, orice femeie cu timp berechet putea face pe dădaca. De luna aceasta, însă, totul se schimbă. Pot fi bone doar cele care fac cursuri, îndeplinesc anumite cerinţe, iar părinţii trebuie să le încheie contracte de muncă.
”Este o idee foarte bună. Dacă tot trebuie să angajezi o bonă pentru copil, măcar să ştii că totul e în regulă”, ne-a spus Andreea, o mămică din Bucureşti. În timp ce ea şi soţul sunt la serviciu, de fiul lor, în vârstă de 3 an, are grijă, între orele 10.00 şi 18.00, o bonă, pe care o plăteşte cu 1.000 de lei pe lună.
- Contract de muncă sau PFA. Gata, munca bonelor este recunoscută legal! Din această lună, ele vor putea lucra cu contract individual de muncă sau ca persoane fizice autorizate (PFA), graţie intrării în vigoare a legii nr. 167/2014 care reglementează profesia. Legalizarea meseriei vine după un şir de imagini revoltatoare, date publicităţii de-a lungul timpului, cu bone care umilesc şi snopesc în bătaie copii de-o şchioapă. Astfel că de acum se va face o selecţie înainte să ajungă să crească pruncii altora.
- Cine poate creşte copiii altora. Orice persoană fizică care are peste 18 ani, dar care nu a depăşit vârsta de pensionare poate deveni dădacă cu acte, fie că este cetăţean român, fie străin. Totul este să aibă domiciliul sau reşedinţa în România, atât timp cât este calificată. Pentru asta trebuie să meargă la cursuri specializate de câteva luni în îngrijirea şi educarea copiilor, după care obţine şi o calificare. Bona trebuie să ştie să acorde şi primul ajutor. Măsura este valabilă inclusiv pentru dădacele angajate de agenţii.
- Condiţii pentru bone. În plus, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Adică să aibă cel puţin zece clase absolvite şi o stare de sănătate bună, confirmată de medicul de familie, dar şi de psiholog. Nu are antecedente penale, nu locuieşte împreună cu persoane condamnate, stă în aceeaşi localitate cu copilul, nu a fost decăzută din drepturile părinteşti şi nu este dependentă de alcool sau droguri. Nici persoana căreia i-a fost retras atestatul de asistent maternal nu poate exercita profesia de bonă. În plus, soţul sau soţia persoanei care practică meseria de baby sitter trebuie să-şi dea în scris acordul în faţa autorităţilor.
- Rolul dădacei şi salariul. Dădacele trebuie să supravegheze copilul, să îi acorde primul ajutor în caz de îmbolnăvire sau accidentare şi să îl însoţească la toate activităţile recreative, culturale, artistice, sportive, alte atribuţii convenite prin contract. Salariul mediu al unei bone este între 1.000 şi 1.200 de lei, dar se negociază cu părinţii. Estimările arată că am avea nevoie de 150 de mii de bone profesioniste.
Principiile după care se ghidează această meserieExercitarea profesiei de bonă se realizează potrivit mai multor principii: respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, egalitatea şanselor şi nediscriminarea, primordialitatea responsabilităţii reprezentantului legal al copilului cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului, asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil, respectarea demnităţii copilului, ascultarea opiniei minorului şi luarea în considerare a părerii lui, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.
Ce acte trebuie să obţii ca să îngrijeşti copii
- certificatul obţinut în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 375/2002 republicată;
- diploma, certificatul sau un alt titlu de bonă, recunoscute ori echivalate conform Legii 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare;
- documentele care atestă că bona este aptă din punct de vedere medical şi din punct de vedere psihologic, precum şi cele care dovedesc că nu are antecedente penale, cu excepţia faptelor comise din culpă, se actualizează anual.