Leul se clatină? Uite unde să îţi ţii economiile!

Ultima actualizare:

    Important este să începem să economisim şi abia apoi să ne gândim şi la investiţii, spun specialiştii
Important este să începem să economisim şi abia apoi să ne gândim şi la investiţii, spun specialiştii

Leul s-a prăbuşit îngrijorător la sfârşitul săptămânii trecute, dar chiar dacă a recuperat puţin în ultimele două zile, românii tot privesc cu teamă spre casele de schimb. Cât vor mai valora salariile lor în ritmul acesta şi cum poţi „salva” banii de o eventuală depreciere? Iată unde ne putem ţine economiile, avantajele şi dezavantajele fiecărui instrument şi ce profituri pot aduce.

Atunci când oamenii iau decizia de a ţine banii în anumite instrumente, contează foarte mult care e situaţia lor – dacă sunt tineri, bătrâni, lucrează, sunt pensionari – şi câţi bani au, spune analistul financiar Dragoş Cabat. Când vorbim de economisire, prima regulă este să te plăteşti pe tine primul (10% din salariu sau venit să direcţionezi automat, către un cont de economii de exemplu) spune Irina Chiţu, analist financiar FinZoom.ro.

Economisirea se face mai întâi pentru un fond de urgenţă (3-6 salarii) care nu se investeşte niciodată, deoarece e menit să ne ofere protecţie pentru perioade grele. Apoi putem trece spre alte obiective financiare: pentru pensie, studiile copiilor, avans pentru o casă etc.  

Bani «la saltea»

Oricât ne-ar surprinde, există oameni care încă preferă să îşi ţină banii „la saltea“, din diferite motive: nu au cont bancar, nu au încredere în bănci sau aşa le este cel mai confortabil. Totuşi, această idee nu este întotdeauna rea. De exemplu, una dintre variante poate fi economisirea de cash în valută, mai ales în contextul actual când euro se apropie de 5 lei. 

Depozite bancare  

Sunt cea mai uzuală metodă de economisire. Cu toate acestea, ele nu mai sunt profitabile. Există depozite -bancare care oferă dobânzi de 3%-5% pe an, care -acoperă la limită rata inflaţiei, susţine Irina Chiţu.

La o comparaţie pe FinZoom.ro, pentru toate băncile din România, la 10.000 lei depozit la termen de un an, se pot câştiga maxim 360 lei, dar se pot şi pierde 84 lei.

Dobânzile la depozitele în euro de exemplu sunt între 0 şi 1%, însă euro este o monedă puternică.

Titluri de stat

Românii pot investi în titluri de stat cu valoarea nominală de 1 leu, iar dobânda variază între 3,5% şi 4,5%.

Potrivit analistului Dragoş Cabat, acestea sunt -într-adevăr o variantă bună, datorită garantării guvernamentale, dar în general cei care contribuie trebuie să aibă sume mai mari şi din cauza lipsei de lichidita-te trebuie să se aştepte să stea cu banii respectivi blocaţi.

Fonduri de investiţii

Există 210 fonduri de investiţii în România, la această dată. Cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 17,8% şi 24,6%.

Aici e important de menţionat că performanţele trecute nu garantează câştigurile viitoare. Dragoş Cabat susţine că acestea sunt o idee foarte bună pentru cei care economisesc peste 1.000 €.

Fonduri de pensii

Avantajul investiţiei în -pensia privată sau facultativă e că banii sunt garantaţi de stat, cel puţin la Pilonul II, iar contribuabilii sunt asiguraţi că primesc înapoi cel puţin cât au depus.

Dezavantajul e că beneficiarul îşi ia banii abia la ieşirea la pensie. Administratorii de pensii private obligatorii Pilon II au generat, de la înfiinţare şi până în prezent, un randament anualizat de 8,4% (150% în total, în cei peste 11 ani de existenţă). 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
1 sfantul spiridon jpg jpeg
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net