Liderul de sindicat din STB demisionează din PSD, dar și din Primăria Capitalei

Ultima actualizare:

Liderul de sindicat din STB, Vasile Petrariu, consilier CGMB pe listele PSD  a anunţat, luni, că va demisiona atât din Consiliul General cât şi din partid. 

image

Liderul de sindicat Vasile Petrariu, acuzat că se află în spatele crizei din transportul public din Capitală, care durează deja de cinci zile, a anunțat că demisionează din funcția de consilier general și membru PSD.

„Demisionez din funcția de consilier general și membru PSD, pentru ca primarul general să vină și să rezolve problema”, a declarat el. 

Sindicatul cere demisia directorului

„Demisia directorului general înseamnă deblocarea acestei situații după care în regim de urgență să începem discuțiile cu cei mandați legate de contractul colectiv de muncă, condițiile de muncă și așa mai departe (…) Partidul Național Liberal patronează acest lucru și îl susține pe acest director general, este un mare semn de întrebare, de ce trebuie să stea Bucureștiul în loc pentru ca acest om să fie ținut acolo?”, a declarat Petrariu.

„Dacă protestul nu va fi aplanat astăzi, circa 150 de vehicule vor deveni 10% în zi de lucru. Nu vor putea face față pe traseu mâine. Această manipulare că cei care sunt acum în curtea unității fac presiuni asupra celor care vor să iasă pe traseu nu este reală. Posibil să fi fost câteva incidente, dar nu se pune problema să le interzică să iasă pe traseu. Ați auzit ce scandează salariații, nici unii nu vor lucra dacă directorul general nu își dă demisia sau nu va fi revocat. Oamenii sunt conștienți că amenințările, șantajul, faptul că se amenință cu poliția cu parchetul, îi determină să fie mai mobilizați în demersul lor”, a mai declarat Petrariu luni dimineață.

Cine este Vasile Petrariu, liderul de sindicat al STB

Vasile Petrariu, liderul Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB), organizaţie cu circa 9.000 de membri, este unul din liderii grevei spontane declanșate joi de angajații STB, protest care a paralizat Capitala.

Vasile Petrariu este lăcătuș, la bază. Petrariu este consilier PSD în Consiliul General al Capitalei. El este acționar în Centrul de Sănătate al STB, o clinică medicală cu aproximativ 80 de angajați, care deservește în special angajații societății de transport. Este vorba despre o societate pe acțiuni în care STB deține 95% și Sindicatul Transportatorilor din București – 5%, reprezentat de către Petrariu. STB este deținută în proportie de 99,89% de Consiliul General al Municipiului București. În august, Petrariu a fost numit șef al Federației Sindicatelor din Transporturi și Servicii Publice. Aceasta era condusă anterior de cunoscutul sindicalist de la Metrorex, Ion Rădoi, care de asemenea a declanșat o grevă la metrou care a paralizat Capitala, anul trecut.

Petrariu încasează un venit anual de 42.700 de lei de la sindicatul STB. El nu menționează  în declarația de avere veniturile încasate de la Centrul de Sănătate al STB.

image

Directorul STB amenință șoferii cu concedierea

Managerul STB anunță că șoferii STB care au protestat în ultimele zile riscă să rămână fără loc de muncă, și asta pentru că în contractul colectiv de muncă există o prevedere care permite societății să-i concedieze la trei zile de la neprezentarea la muncă.

"Am declanșat cercetarea disciplinară. Contractul colectiv e foarte ferm, cine nu se prezintă la muncă timp de trei zile, are contractul desfăcut. Am identificat cine era programat la muncă, verificăm cine nu s-a prezentat. Vom declanșa cercetare disciplinară, nu spun că vor pleca toți. Vom fi mai fermi cu selecția. Există sesizare la Parchet, va exista un dosar deschis și pentru zădărnicirea bolilor, de la acele protest", a declarat Criț.

Greva de la Societatea de Transport Bucureşti a intrat luni în a cincea zi, sute de angajaţi fiind din nou adunaţi la Autobaza Titan. Protestatarii cer în continuare demisia directorului general Adrian Criţ. Aproximativ 20% dintre maşini au ieşit totuşi pe traseu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net