Locul din România unde s-ar afla tuneluri ce se întind pe o distanță de zeci de kilometri: „Cred că făcea legătura cu satul”
În timpul războaielor cu turcii, Iancu de Hunedoara ar fi construit două tuneluri, în scop militar. Acestea ar fi legat Cetatea Şiria din judeţul Arad cu Timişoara, pe o distanţă de 58 de kilometri, şi cu Aradul, pe o lungime de 28 de kilometri. Sunt mulți, însă care spun că este vorba doar despre un mit.
Ce spun oamenii despre existența tunelurilor
Sătenii din Şiria (Crișana) sunt împărţiţi când vine vorba despre existenţa acestor două tuneluri. Unii cred că au existat şi că dacă s-ar face cercetări ar fi descoperite, în timp ce alţii spun că este un mit. „Eu am copilărit în Şiria şi îmi aduc aminte că existau două sau trei locuri care puteau fi tunele. Unul dintre acestea era prăbuşit. Nu am intrat niciodată să văd până unde duce, dar cred că făcea legătura cu satul”, a povestit Horia Ungureanu, potrivit Adevărul.
„Când eram copil şi mă jucam la cetate ştiu că erau nişte gropi. Cel mai probabil erau săpate pentru anumite scopuri, dar nicidecum să facă legătura cu Aradul sau cu Timişoara. Dacă acestea ar fi existat ar fi trebuit ca cineva să aibă grijă de ele, dare eu unul nu cred în această poveste”, a declarat primarul comunei Șiria.
Istorie cetății Șiria
Potrivit unor presupuneri, castelul exista deja în secolul al XII-lea, dar prima sa mențiune scrisă a supraviețuit abia din 1324. În 1390, regele Sigismund l-a donat ispanului László Sárói din Temes, dar în anul următor l-a luat înapoi în schimbul altor moșii. În 1439, regele Albert a dat castelul și cele 145 de orașe, sate și sălbăticie ale sale despotului sârb György Brankovics în schimbul lui Nándorfehérvár . În 1440, Ulászló I a confiscat castelul din cauza lipsei de loialitate a lui Brankovics, iar în 1441 l-a dăruit lui László Maróthy, domnul Aradului.
Cu toate acestea, castelul era încă în mâinile lui Brankovics, iar acesta l-a predat lui János Hunyadi abia în 1444 . După moartea lui Hunyadi, castelul a fost moștenit de fiii săi László și Mátyás , dar Mátyás l-a transmis lui Mihály Szilágyi. În 1458, Mátyás, care conducea deja ca rege, l-a capturat pe Mihály Szilágyi și l-a închis în propriul său castel. Szilágyi a reușit să evadeze în 1459; mai târziu, Mátyás s-a cedat față de el și i-a returnat bunurile. După moartea lui Szilágyi, văduva sa, Margit Báthori, a devenit moștenitoare.
Cum a fost distrus castelul
În 1514, a fost ocupată de armata lui György Dózsa , iar apoi a căzut în mâinile lui János Szapolyai . În 1526, i -a dat-o lui Imre Czibak, episcopul de Várad. A fost ocupată de turci în 1566, iar Zsigmond Báthory a reușit să o recâștige abia în 1595 . La începutul anilor 1600, a intrat din nou sub stăpânire turcească.
În 1755, Imre Bohus a cumpărat castelul, ale cărui pietre le-a folosit pentru a-și construi castelul. În timpul răscoalei țărănești din 1784, autoritățile au distrus restul castelului cu un tun pentru ca acesta să nu poată oferi adăpost insurgenților.
Rolul îndeplinit de cetate era strategic, de apărare și economic având arondate 110 sate. Arhitectura cetății are câteva părți: corpul central clădit pe o stâncă de formă neregulată ovoidală cu diferențe de nivel. La vest peretele este lung de 24 m, înalt și cu găuri. Spre nord se văd rămășițele unui donjon (turn). A dispus de încăperi iar la subsol comunică în curtea exterioară printr-o ușă ce se închidea după necesități.
