Locul misterios din România cu peisaje de vis. I se mai spune și Canionul de Sare și vei găsi aici munți, peșteri, un lac și peisaje care vă vor uimi

Platoul Meledic se află la 56 de kilometri de Buzău, în Ținutul Buzăului, introdus în patrimoniul UNESCO. Meledic face parte din Geoparcul Ținutul Buzăului, un teritoriu complet rural care se întinde pe o suprafață de aproape 1036 km² cuprinzand 18 comune. Oamenii locului spun că Platoul Meledic este, de fapt, o comoară ascunsă, mai puțin promovată, care merită să fie pusă la loc de cinste printre obiectivele turistice deja consacrate ale țării.

Platoul Meledic Foto: arhivă Click!
Platoul Meledic Foto: arhivă Click!

Unde se află Platoul Meledic

Urmând Valea Slănicului, pe raza administrativă a localităților Mânzălești și Lopătari, veți descoperi un tărâm cu adevărat fermecător, unde natura, în decursul a milioane de ani, a creat peisaje spectaculoase în sare. Pe aceste meleaguri, la aproximativ 500 – 600 m altitudine se află Platoul Meledic, situat pe depozite salifere iar, în apropiere, cenușa vulcanilor preistorici a dat naștere unui deosebit monument al naturii: „Grunjul” de la Mânzălești.

„Grunjul” de la Mânzălești se află la confluența pârâului Jgheab cu râul Slănic și are o formă piramidală, ocupă o suprafață de apoximativ 0,0025 hectare, fiind format din tuf vulcanic și marne albe cineritice. 

Platoul Meledic, o rezervație naturală, speologică și zoologică

Platoul Meledic este o rezervație naturală, speologică și zoologică care se întinde pe o suprafață de 67,5 hectare. Aici se întâlnește unul dintre cele mai mari zăcăminte salifere din țară. Prin dizolvarea sării rezultă forme de relief spectaculoase, cu dimensiuni și fizionomii variate. Un exemplu reprezentativ este ansamblul de peșteri săpate în sare de apele subterane.

Atracțiile Platoului Meledic includ peștera 6S, care a fost descoperită în anul 1980, fiind a doua peșteră în sare ca lungime din lume (3190 m), Lacul Mare și Lacul Castelu. În poiana din jurul Lacului Mare puteți să admirați Tabăra de sculptură în lemn de la Mânzălești, expoziție care cuprinde 25 de sculpturi.

Ce spunea Alexandru Vlahuță despre Platoul Meledic

În celebra sa operă „România pitorească”, fascinat de frumusețea Platoului Meledic, Alexandru Vlahuță îi dedică un întreg capitol și îl descrie astfel: „Suntem la Meledic, una din cele mai largi deschizături din Carpații Buzăului. Măgura pe care stăm – un vârf înalt de unde privim toata valea Meledicului și munții depărtați cari-o înconjoară – se cheamă Gruiul Haiducilor. Un mândru castel se ridică pe marginea lacului, flori ne-mpresoară, stelele tremură-n lac, lin clincătă pe vale apele Slănicului.”

Platoul Meledic și „Grunjul” de la Mânzălești fac parte din Geoparcul „Ținutul Buzăului” care a fost recunoscut drept sit UNESCO în luna aprilie 2022, fiind un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric şi cultural de importanță mondială.

 Programul „Geoparcul Ținutul Buzăului” a fost inițiat în anul 2007 de Universitatea din București, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău în vederea conservării, promovării şi valorificării elementelor naturale deosebite din zonă, a valorilor de patrimoniu cultural şi istoric, precum şi pentru susţinerea dezvoltării sociale şi economice a comunelor, bazându-se pe principiul dezvoltării durabile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sticle de vin foto unsplash.com
copsa mica1 jpeg
condiment pe paine webp
test jpg
Durres Albania FOTO Shutterstock jpg
whatsapp foto pixabay jpg
fratii paval dedeman
Mucegaiul și umezeala de pe pereți pot provoca alergii, astm și infecții respiratorii Foto Permagard
image
actualitate.net
image
actualitate.net