Locurile din țara noastră ce au dispărut de pe harta României după comunism: „Am sperat că Dumnezeu se va îndura de noi”
În perioada comunistă, regimul a decis desființarea brutală a multor sate românești, pentru a le da altă destinație terenurilor sau pentru proiecte industriale și de infrastructură. Localnicii, legați de generații întregi de pământurile lor, s-au văzut nevoiți să părăsească casele și comunitățile, lăsând în urmă amintiri și monumente care mai păstrează astăzi povestea lor.
Deportări și primele sate dispărute în comunism
În anii ’50, zeci de mii de români, mulți dintre ei de origine germanică (șvabi), au fost strămutați forțat din regiunile de frontieră ale Banatului în Bărăgan. Scopul autorităților era controlul militar al granițelor cu fosta Iugoslavie și înlăturarea celor considerați „pericole pentru regim”.
În urma acestor măsuri, satele tradiționale au fost desființate, iar populația dispersată. Deceniile următoare, colectivizarea forțată și industrializarea au accentuat fenomenul, culminând cu planurile de sistematizare din anii ’70, care vizau peste 3.000 de sate considerate „neviabile”.
Dispariția brutală a satelor: Geamăna și Câmpu lui Neag
Unele sate au fost evacuate treptat sau cu forța. Satul Geamăna, din județul Alba, a fost inundat de un iaz minier, rezultat din exploatarea cuprului la Roșia Poieni. Astăzi, doar turla bisericii iese din mâlul lacului, amintind de comunitatea dispărută.
La sfârșitul anilor ’80, satul Câmpu lui Neag din Hunedoara a fost desființat pentru deschiderea unei cariere de cărbune. „Ne-am trezit cu armata în sat, care ne-a spus să luăm ce putem și să plecăm. Cei care nu au avut posibilitate au pierdut totul”, povestește Emil Manolescu, fost locuitor.
Lacurile care au înghițit sate întregi
Mai multe sate din Ținutul Pădurenilor, precum Baia Craiului, Cinciș și Cerna, au fost inundate la începutul anilor ’60 pentru crearea Lacului Cinciș. Astăzi, o biserică romano-catolică, ruinată și înconjurată de ape, amintește de comunitățile pierdute.
Situația satului Bezidu Nou, din județul Mureș, a fost la fel de dramatică. Autoritățile comuniste au decis construirea unui lac de acumulare, în ciuda opoziției localnicilor. Comunitatea, veche de peste 500 de ani și formată din familii maghiare și românești, a fost evacuată forțat.
Decizia comunistă care a adus sfârșitul Bezidu Nou
Planul inițial de construire a unui mic rezervor a fost transformat într-o amenajare hidrotehnică pe 300 de hectare, cu baraj de 28 de metri înălțime și lung de peste 600 de metri. Localnicii au fost amenințați și evacuați, unii cu bărcile, în timp ce alții au primit despăgubiri modeste.
„Am sperat că Dumnezeu se va îndura de noi, dar n-a fost să fie. Ne-au izgonit, aducând puhoaiele peste noi. Mulți au ajuns să locuiască în garsoniere din Sângeorgiu de Pădure”, își amintește un fost locuitor.
O comunitate distrusă, o biserică singuratică și memoria care rămâne
Evacuarea a început în 1985, iar satul a fost inundat complet până la mijlocul anilor ’90. Biserica romano-catolică a rămas singura martoră, însă prăbușirea turlei în 2014 a distrus complet construcția. În memoria satului, foștii locuitori au ridicat un „zid al plângerii” și un parc memorial, cu stâlpi funerari sculptați, și au salvat monumentul eroilor.
„Pe fundul lacului odihnește Bözödújfalu (Bezidu Nou). Comunitatea a fost distrusă de dictatură, iar locul să rămână simbol al păcii între religii”, este mesajul gravat pe monument. Începând cu 2018, o „Biserică a Reîntregirii” a fost ridicată pe malul lacului, amintind de istoria satului și reunind foștii locuitori în fiecare an.
Satele românești dispărute: lecții dintr-un trecut dureros
Povestea Bezidu Nou și a altor sate inundate sau desființate arată efectele devastatoare ale politicilor comuniste asupra comunităților tradiționale. Ruinele bisericilor și memorialele reprezintă astăzi marturii ale unei istorii dureroase, dar și simboluri ale rezistenței culturale și religioase a comunităților.
Prin păstrarea memoriei acestor sate, foștii locuitori și autoritățile locale oferă generațiilor viitoare lecții despre dreptul la pământ, la istorie și la identitate.
